Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După rezultatele excelente din acest început de an (aur și argint la Naționalele de seniori, argint și bronz la Cupa României de seniori, în probele de 1500 și 3000 de metri), puștiul care nu a împlinit încă 18 ani, pregătit la CSȘ Caransebeș de antrenorul federal Cristian Dragomir, a obținut o performanță de excepție și la Campionatele Balcanice U20 de la Belgrad!

„Lucian a câștigat medalie de argint la Belgrad cu un record personal îmbunătățit cu 14 secunde, 8:14,76. Este primul senior din țară la 3000 de metri, al 6-lea în Europa la U20 și al 11-lea în lume. Extraordinar! Este prima medalie internațională adusă de un sportiv cărășean la o competiție internațională în anul 2024 și pentru Lucian este prima medalie internațională cucerită în sală, restul medaliilor internaționale le-a câștigat in aer liber. A fost o cursă specială pentru că atletul turc deținea a 4-a performanță mondială si prima din Europa și Balcani, iar sârbul Catovic este campionul european de la FOTE Maribor 2023. Fac mențiunea că toți cei trei atleți sunt încă minori, concurează doi ani la U20 și apoi mai au trei ani în care vor concura la U23. Nutresc speranța ca la Los Angeles să ajungă toți trei și să le facă mari probleme atleților africani.”, a spus antrenorul federal Cristian Dragomir.

Performanța lui Lucian Ștefan de la Belgrad a fost salutată și de Colegiul Național „Traian Doda”, acolo unde acesta este elev: „Felicitări, Lucian Florin Ștefan, pentru medalia de argint obținută la Campionatul Balcanic de sală U20 ce s-a desfășurat în data de 4 februarie 2024 în Sala de atletism Banjica din Belgrad!!!”

JCS-R.M.