Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Jocul dintre Carmen București și ACS Banat Girls Reșița s-a încheiat cu scorul de 2-5, iar reșițencele au șanse tot mai mari să rămână în Liga 1 și din sezonul viitor!

Stefanija Roksa a deschis scorul în minutul 12, Adelina Ion l-a majorat în minutul 19, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 3-0 în favoarea Reșiței, grație reușitei Elenei Ruvilă în minutul 31. În partea secundă, Cristina Sandu a redus din diferență pentru Carmen, dar Elena Ruvilă a mai înscris încă o dată în minutul 69. Și Cristina Sandu de la București a reușit dubla șase minute mai tarziu, dar nu a fost suficient, reșițencele marcând încă o dată prin Adelina Ion pe final de joc, astfel că Reșița s-a impus cu 5-2 pe terenul formației din Capitală.

În acest moment, ACS Banat Girls este pe locul 4, cu 19 puncte. Carmen București este pe 5, cu 16 puncte, iar pe poziția a 3-a este Baia Mare, cu 23 de puncte. Pentru a fi sigură de rămânerea în Liga 1, fetele antrenate de Amariei trebuie să termine campionatul pe locul 4. Echipa care se va clasa pe locul 5 va juca barajul pentru menținere.

„Iată, ceea ce poate chiar numai noi credeam la începutul acestei faze a campionatului s-a întâmplat. Am sperat până în ultima clipă că putem să ne salvăm de la retrogradare, am sperat că putem să băgăm o echipă sub noi în clasament, iar acest lucru l-am demonstrat acum pe teren. Ţin să le felicit pe fete, au fost senzaţionale, au făcut o primă repriză de vis, puteam să intrăm cu un scor mai mare la pauză, şi trebuia să intrăm poate cu un 5-0 la pauză. Din păcate, fetele de la Carmen au început mult mai bine decât noi, mult mai montate, cea de-a doua repriză. Ştiau că nu mai au nimic de pierdut, au reuşit să dea un gol printr-o execuţie spectaculoasă din lovitură liberă, iar apoi au urmat 10 minute de coşmar, până la execuţia Elenei Ruvilă. Cred că nu a fost doar ziua ei de naştere, a fost şi ziua ei norocoasă, a dat două goluri fantastice, cu execuţii de generic, iar la 4-1 lucrurile erau deja mult mai relaxate. Ne bucurăm nespus pentru aceste trei puncte, ele ne dau aripi. Acum punem umărul să pregătim meciul de miercuri, care ne poate asigura matematic rămânerea în Liga 1”, a declarat antrenorul Daniel Amariei.

Banat Girls: Panova, Stoianov, Lazăr, Ruvilă, Delia Dan, D. Muntean, Cauni, Burdan, P. Muntean, Adelina Ion și Roksa. Rezerve: Dumitru, Gînju, Rusu și Rotaru.

În etapa următoare, penultima din actualul sezon, fotbalistele reșițence vor juca miercuri, la Lupac, de la ora 11:00, cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare.

JCS-Ștefan Moraru