Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut duminică, 28 martie, scor 0-2, partida de pe teren propriu împotriva echipei FC Universitatea Craiova 1948!

Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 19 prin lovitura de cap a lui Compagno, iar prima ocazie a Reșiței a venit câteva minute mai târziu, când Sălcianu a trimis mingea din patru metri puțin pe lângă poartă. În minutul 29, fotbalistul Alexandru Blidar, care fusese deja avertizat, a primit al doilea cartonaș galben după o simulare și a fost eliminat de arbitrul Iulian Dima. Chiar și asa, cu un om în plus pe teren, Reșița n-a reușit să înscrie, reușind doar o posesie prelungită a balonului. În minutul 56, Robert Răducanu a dus scorul la 2-0 în favoarea oltenilor, după o lovitură de cap în urma unui corner.

După această ultimă etapă din sezonul regulat, Universitatea Craiova ocupă locul 1 și este o candidată serioasă la promovare, în timp ce Reșița se află pe 17 și se va lupta pentru evitarea retrogradării. „Încă un insucces care agravează starea în care ne situăm. Sperăm să găsim cât mai repede soluții pentru a putea ieși din acest impas, care pe zi ce trece lasă tot mai multe urme asupra jucătorilor și a tuturor. Echipa s-a tăiat din punct de vedere psihic, deoarece din punct de vedere fizic zic eu că am stat bine. Am avut momente în care ne-am bătut de la egal la egal cu ei. Craiova este o formație cu jucători valoroși, care are obiectiv promovarea”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul interimar al rosso-nerilor.

CSM Reșița: Alberto Cobrea, Bogdan Szijj, Laurențiu Breșneni, Alexandru Sălcianu, Cristian Danci, Alexandru Sima, Vlad Chera, Andrei Dumitraș, Nini Popescu, Laurențiu Buș și Eduards Visnakovs. Rezerve: Zimmermann, Ilie, Acka, Dulca, Astafei, Brînzan, Dat, Lungu și Cristodulo.

U Craiova: Sorin Mogoșanu, Alexandru Gîț, Costinel Gugu, Lorenzo Paramatti, Jeremy Huyghebaert, Călin Cristea, Dragoș Albu, Alexandru Blidar, Radu Negru, Robert Răducanu și Andrea Compagno. Rezerve: Enache, Diakite, Anghelina, Bălan, Pop, Munteanu, Ciolacu, Voicu și Miuțescu.

JCS-Ștefan Moraru