Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Data de 31 martie este termenul limită până la care poate fi prelungit abonamentului. În caz contrar, ulterior acestei date, locurile vor fi scoase la licitație, sumele ajungând la cote impresionante!

Reșițenii interesați să-și păstreze locul parcării de domiciliu își pot achita taxele anuale de parcare până în 31 martie. Pentru asta, au nevoie de actul de identitate și de certificatul de înmatriculare cu viza ITP la zi, precum și contractul de comodat sau împuternicirea, în cazul în care solicitantul locului de parcare nu este proprietarul autovehiculului. Iar solicitantul unei rezervări trebuie să aibă domiciliul sau reședința în zona parcării publice. Taxa pentru acest an este de 149,94 de lei în cazul persoanelor fizice.

Reînnoirea abonamentului de parcare va putea fi efectuată la Compartimentul Parcări cu Plată, de la Blocul 800 (strada Petru Maior nr. 2) sau online, pe platforma parcaridedomiciliu.primariaresita.ro. La ghișeu, plata se poate face în zilele de luni și miercuri, între orele 8.00 și 14.30, marți și joi de la 8.00 la 15.30, iar vineri – de la 8.00 la 12.00 (informații se pot obține la numerele de telefon 0255/212.483 interior 20 sau 0774/677.391).

Depășirea termenului de plată, indiferent de motiv, duce la declararea locurilor de parcare ca fiind vacante și atribuirea acestora prin licitație publică solicitanților care au cereri în așteptare. Și nu e de joacă, pentru că, potrivit primarului Ioan Popa, în urma licitațiilor, sumele au trecut de ordinul miilor de lei. În plus, cei care nu plătesc taxa, dar folosesc în continuare locul, riscă amenzi. „Posesorii autovehiculelor care utilizează parcarea de reședință și nu achită taxa de parcare aferentă, vor fi sancționați contravențional cu amendă de la 200 lei la 500 lei“, avertizează autoritatea locală.

JCS-Antoniu Mocanu