REȘIȚA – Sporting Banat continuă proiectul dedicat dezvoltării fotbalului feminin din Reșița și Caraș-Severin și în noul sezon competițional. Clubul reșițean colaborează cu CSM Reșița pentru ca echipele de junioare să poată participa în competițiile juvenile, într-un parteneriat care pune accent pe formarea și promovarea tinerelor jucătoare!
REȘIȚA – Sporting Banat se pregătește pentru un nou sezon în Liga 3 feminină, unul în care echipa reșițeană își propune să facă un pas înainte și să reprezinte cu mândrie Reșița și Banatul. Sporting Banat va avea parte de o serie atractivă, urmând să întâlnească formații cu nume și tradiție în fotbalul românesc, precum Dinamo, CFR Cluj și FCSB, dar și alte echipe importante din competiție!
REȘIȚA – Sporting Banat are motive serioase de mândrie după ce două dintre reprezentantele sale au obținut rezultate importante pe plan național și international!
REȘIȚA – Sportivii Clubului Sporting Banat au avut o comportare foarte bună la Gala Kickbox Oltenia – Oltenia Super Fight, competiție care a reunit numeroși practicanți ai acestui sport din întreaga țară și a oferit meciuri spectaculoase, desfășurate la un nivel ridicat de performanță!
REȘIȚA – Maria Rață, jucătoare legitimată la ACS Sporting Banat, va lua parte în această vară la o nouă experiență importantă pentru dezvoltarea sa sportivă. În perioada 22–26 iunie 2026, tânăra fotbalistă va participa la sesiunea de antrenamente organizată în cadrul FC Barcelona Academy Romania Camp de la Oradea!
REȘIȚA – O nouă mândrie pentru fotbalul feminin reșițean! ACS Sporting Banat, în parteneriat cu CSM Reșița, a anunțat convocarea tinerei jucătoare Antonia Maia Costaș la lotul național al României U13, în cadrul acțiunii de selecție organizate de Federația Română de Fotbal!
REȘIȚA – Sporting Banat a avut motive serioase de sărbătoare la gala Fight Zone XV de la Deva, acolo unde Flavius Rusalin Căldăraș a revenit spectaculos în ring și a cucerit o nouă centură după o victorie impresionantă prin KO!
REȘIȚA – Sportivii secției de kickboxing a clubului Sporting Banat au avut o evoluție apreciată în cadrul competiției CFC desfășurate recent la Alba Iulia, reușind să obțină mai multe clasări pe podium după meciuri spectaculoase și intens disputate!
REȘIȚA – Fotbalistele de la Sporting Banat, care joacă pentru CSM Reșița, s-au impus clar, scor 3-0, în partida disputată împotriva formației KSE Târgu Secuiesc, într-un meci care a avut două reprize distincte ca desfășurare!
REȘIȚA – Clubul de fotbal feminin Sporting Banat continuă demersurile de dezvoltare la nivel de staff tehnic, prin participarea antrenoarei de portari Roxana Rotaru la „The Workshop Tour 2026”, eveniment desfășurat în aceste zile pe Arena Națională din București!
