Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Echipajul elicopterului SMURD din Caransebeș şi salvamontiştii din Hunedoara au efectuat sâmbătă după-amiaza o misiune de troliere în Munţii Retezat pentru a recupera o turistă accidentată, cu traumatism de gleznă!

Deoarece creasta vestică a Vârfului Retezat este o zonă foarte dificilă, pentru extragerea accidentatei a fost solicitat echipajul elicopterului SMURD. Un salvator montan a evacuat prin troliere victima, după ce acesteia i s-a acordat primul ajutor medical. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii. Membrii celor două echipaje au realizat misiunea cu succes, susţinând că „munca în echipă dă mereu rezultate“.

Pe de altă parte, salvatorii atrag din nou atenția cu privire  la modul de echipare al turiștilor în zona montană, deoarece turista accidentată era încălțată cu niște espadrile ușoare de oraș.

FOTO: CAON