MUNTELE SEMENIC – Căderile de zăpadă de săptămâna trecută au fost suficiente pentru a acoperi pârtiile de pe Semenic, astfel încât administratorii lor au putut deschide sezonul de schi.
Ultimul weekend din 2019 a făcut cadoul mult aşteptat iubitorilor zăpezii. Încă de vineri, iubitorii sporturilor albe şi-au făcut simţită prezenţa pe munte. M-aş fi dus şi eu… şi vineri şi sâmbătă… şi în fiecare zi. La naiba, m-aş muta pe munte în timpul iernii dacă aş putea. Dar nu pot… Aşa că abia duminică am reuşit să simt aerul tare şi curat de pe Semenic. Şi a fost cu adevărat tare! -12 ºC, plus vântul care bătea uneori cu 45 km/h făcând ca temperatura resimţită să fie şi mai scăzută, combinate cu o ceaţă extrem de densă, mai ales în a doua parte a zilei, au făcut ca întreaga experienţă să fie cu adevărat memorabilă. Sfat: verificaţi vremea înainte de a urca şi echipaţi-vă adecvat. Cu frigul pe munte nu e deloc de joacă!
Drumul până sus. Am plecat din Reşiţa la ora 8, împreună cu doi prieteni. Încă de la Cuptoare, poleiul şi-a anunţat prezenţa, maşina dând semne că vor să danseze. Dacă nu aveţi anvelope bune de iarnă, nici nu vă gândiţi să urcaţi. Treptat, poleiul a fost înlocuit cu un strat de zăpadă şi gheaţă, presărat pe alocuri cu zgură aruncată de drumari. Se circulă în condiţii veritabile de iarnă dar foarte decent. Bineînţeles că n-am ajuns sus fără să nu întâlnim un homo imbecilus, care înainte de o curbă, fără pic de vizibilitate, a ţinut morţiş să-şi lanseze X5-ul, după care tracta o platformă cu un snowmobil, într-o depăşire demnă de premiul „Idiotul lunii decembrie“. Exceptând acest eveniment, am ajuns pe platou fără probleme, în jurul orei 9:20.
O zi pe Semenic. La ora asta încă găseai locuri de parcare peste tot. Am parcat în faţa ruinei care pe vremuri se chema hotelul „Nedeea“, chiar la marginea pârtiei. Ne-am echipat rapid şi ne-am dus pe Goznuţa să luăm pulsul. Un ski-pass pentru o zi intreagă costă 80 de lei, 5 urcări-30 de lei iar 10 urcări-60 de lei. S-a scumpit puţin faţă de anul trecut. Dar asta e, s-au schimbat guverne, a crescut euro… norii de pe cer cu siguranţă au influenţat şi ei… n-ai ce face. Unul dintre prietenii mei a avut nevoie să închirieze echipament. Pentru o pereche de schiuri, beţe şi clăparii aferenţi, se plătesc 40 de lei pe zi. Dacă vrei şi cască, mai scoţi 10 lei din buzunar. Amicul respectiv nu mai schiase de mulţi ani. Am încercat să-l determinăm să coboare uşor, să-şi intre în ritm, dar fără succes. Era nevoie de intervenţia unui profesionist. Pentru aproximativ 100 de lei pe oră, un monitor de schi te poate iniţia în tainele schiatului. Dacă mergeţi în grup, se plătesc 70 de lei pe oră, dar şi atenţia monitorului este împărţită. L-am lăsat pe prietenul nostru cu instructorul şi ne-am văzut de distracţie. Pe la prânz, ne-a lovit necruţător Măria Sa, Foamea. Singura locaţie în apropiere unde se putea mânca ceva, Cabana Andra, era înţesată de oameni. Nicio şansă să prinzi un loc liber. Varianta B, sandwich-uri făcute de acasă. Îngheţate ce-i drept, dar şi-au făcut datoria. Plus că au salvat bugetul cu vreo 30-40 de lei, cât aş fi dat pe-o masă caldă la cabană. Dă-i şi schiază mai departe. Pe final de zi, schi-liftul de pe Goznuţa închină steagul şi lasă zeci de schiori la baza pârtiei. După 20 de minute de aşteptare, într-un ger teribil, urcăm cu instalaţia de pe Crucea de Brazi. Drumul până la Nedeea îl facem cu greu, pe o ceaţă cu vizibilitate de maxim 10m. Ajungem la maşină. Rebegiţi de frig, extenuaţi de oboseală, dar bucuroşi şi mulţumiţi de o zi plină de activităţi în aer liber. Dezechiparea şi… la drum spre casă.
Înapoi spre Reşiţa. Ora 17:30. Toată lumea care nu rămâne peste noapte dă năvală la maşini şi sugrumă drumul de acces. Se pleacă în coloană, nervi, claxoane şi câte un ghinionist care are nevoie de ajutor pentru a pleca din loc. Toate se rezolvă şi şarpele motorizat se pune în mişcare. După câţiva kilometri, nervii unora cedează şi încep depăşirile. Unii mai dansează prin curbe, evitând în ultimul moment o excursie în şanţ. Câţiva se mai opresc pe la izvoarele dintre Prislop şi Văliug sa-şi ia apă pentru acasă. Nimic rău în a bea apă de izvor, dar lăsatul maşinii în drum, în condiţii de zăpadă, nu prea e ok. La coborâre ne întâlnim şi cu un utilaj de deszăpezire care urca. Drumarii îşi fac treaba. Ajungem cu bine în Reşiţa. Obosiţi fizic dar cu bateriile încărcate la nivel maxim. Cu gândul la un duş fierbinte, o bere sau un vin, un somn zdravăn şi la… următoarea zi de schi. „An Nou Fericit!“ şi să ne vedem sănătoşi pe pârtie şi în 2020!
JCS-Flavius Militaru
