Treptele scării spre cunoaștere - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ARMENIȘ – Am descris așa scara balansată, pe care echipa condusă de Christian Rummel din Richisdorf, județul Mureș, a ridicat-o recent în incinta clădirii Zâna din campusul WeWilder de la Armeniș. În mansarda acestei clădiri, există o bibliotecă cu 400 de volume, scara făcând legătura spre aceasta!

„La construcția scării, au participat meșteri din țară și am folosit în premieră un sistem patentat. Acesta reduce costurile, simplifică lucrarea și o face accesibilă și celor aflați la început de drum în domeniul dulgheriei. Practic, doi oameni o pot finaliza în două zile”, aflăm de la Christian Rummel, meșter originar din Germania.

La acțiune au participat și elevi ai Liceului Tehnologic din Teregova. A fost o experiență benefică, în cadrul căreia meșterii le-au arătat cum se folosesc uneltele în atelier și au vorbit despre importanța normelor de protecție a muncii. „Drept rezultat, avem o scară nemțească cu trepte în evantai, ce dau cel mai confortabil pas, adică fiecare treaptă este cu puțin mai mare decât următoarea. E o mare știință în spatele unei scări și nu e chiar ușor să îmbibi designul și meșteșugul”, spun cei de la WeWilder. Tinerii au deja aptitudini de a lucra cu lemnul învățate pe lângă casă, interacțiunea cu meșterii fiind un bun prilej de a-și îmbogăți cunoștințele. Apoi ei și-au arătat ideile despre ce va fi pe viitor în biblioteca din mansardă: club de lectură, spații de relaxare pentru lectură cu hamace și pufi, sesiuni de jocuri video.

Despre WeWilder Armeniș, trebuie spus că este un proiect WWF România, sprijinit de Fundația Flex și alți parteneri. Cu finanțare de 200.000 de euro oferită de Flex, WeWilder își propune să fie și un model pentru punerea în practică a unei micro-economii sustenabile, cu ecou în întreaga regiune. Campusul, aflat în lucru, se dorește un exemplu de construcție sustenabilă din lemn, punând în valoare și practici tradiționale precum învelitoare din șindrilă. „WeWilder grupează inițiative de ospitalitate și experiențe în natură, dezvoltate de WWF România și comunitatea din Armeniș odată cu reintroducerea zimbrilor în Munții Țarcu. WeWilder este un prototip al Panda Labs, divizia de inovație a WWF, dezvoltat ca răspuns la nevoia comunității rurale de a se dezvolta substanțial și sustenabil de pe urma naturii sălbatice în mijlocul căreia locuiește”, aflăm de la Alina Floroi.

Ridicarea campusului progresează zi de zi prin implicarea oamenilor inimoși care iubesc natura. Așa au fost ridicate clădirile, a fost amenajat spațiul exterior, în clădirea Zâna a fost amenajată biblioteca și scara către aceasta. După ridicarea scării, echipa de cinci arhitecți de la Atelier Vast a placat pereții și tavanele la interiorul clădirii principale. Inaugurarea este anunțată pentru aprilie 2022.

JCS-Ionel Ivașcu