Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu toate cele peste 200.000 de persoane care au trecut frontiera cărășeană anul acesta au făcut-o legal. Jumătate din infracțiunile constatate sunt de trecere ilegală a frontierei, în top urmând traficul de persoane!

Potrivit datelor furnizate de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, cel mai tranzitat punct de trecere din județul nostru este, în primele 11 luni ale acestui an, cel de la Naidăș, cu 211.997 persoane, dintre acestea 106.907 au intrat, iar 105.090 au ieșit. Pe la Punctul de Trecere a Frontierei Moldova Nouă au trecut 4.925 de persoane, dintre care 2.312 la intrarea în țară, iar 2.613 la ieșire. Pe la PTF Moldova Veche au trecut în total 560 de persoane, 346 la intrare, 214 la ieșire. Iar ca mijloace de transport (auto plus nave), au trecut frontiera cărășeană 78.613, din care 78.266 de autovehicule și 347 de nave.

Și dacă tot nu mai e pandemie, „indicatorii de trafic prin punctele poliției de frontieră din zona de competentă au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de călători și mijloace de transport, cu aproximativ 75%  comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut“, după cum informează autoritatea de frontieră.

Acest aflux a generat și o serie de ilegalități, 43 dintre acestea fiind instrumentate în tot atâtea dosare penale, implicând cercetarea a 123 de persoane. Cele mai multe fapte penale înregistrate (20)  au vizat trecerea ilegală a frontierei de stat, 12 au fost de trafic de persoane, 5 la regimul circulației, una de braconaj piscicol și 5 alte infracțiuni. De asemenea, 49 de persoane au fost sancționate contravențional, totalul amenzilor fiind de 9.750 de lei. Și au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 49.886 lei.

Dincolo de aceste prime cifre, „pe linia trecerilor ilegale peste frontieră s-a înregistrat un număr de 32 dosare penale, în care s-au efectuat cercetări față de 112 de persoane pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei și trafic de migranți“. Iar aici, pe lista bunurilor indisponibilizate în vederea confiscării, figurează două ambarcațiuni gonflabile, în valoare de 2.000 lei; două motoare ambarcație, de 2.500 lei; șapte autoturisme indisponibilizate, de 45.000 lei; 31 de telefoane, de 16.900 lei; două undițe, valorând 370 lei.

În primele luni ale lui 2022, „s-au desfășurat acțiuni de prevenire a trecerii ilegale a frontierei de stat constând în blocări la frontieră pentru 2.316 cetățeni străini provenind din state terțe, care au fost descoperiți timpuriu și blocați la linia de frontieră, înregistrându-se o scădere semnificativă de 30%, fată de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 3/221 migranți blocați. În cadrul acestor acțiuni de prevenire am fost sprijiniți constant cu efective din cadrul I.P.J. Caraș-Severin și I.J.J. Caraș-Severin“, încheie autoritatea de frontieră, mulțumindu-le celor doi parteneri instituționali.

JCS-A.M.