Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – E o întrebare firească după ce primarul Caransebeşului a aruncat în spaţiul public informaţia că Dunca rămâne preşedinte pentru că vor fi liste comune ale PNL şi PSD la alegerile de anul viitor!

Iar afirmaţia lui Felix Borcean nu face decât să agite spiritele în ambele formaţiuni politice. Că doar nici în PNL nu îl înghit toţi pe şeful judeţului. Nici social-democraţii nu pot fi văzuţi să îşi înghită, aşa simplu, atacurile de până acum şi să spună „Dunca e bun“, nici Dunca nu poate fi văzut uşor în campanie, pe drumurile la care PSD s-a opus să fie reabilitate, alături de Crina, de exemplu. „Eu am spus asta aici în Caraş, aseară la o emisiune. Dar informaţia a apărut încă de ieri în presa naţională. Da, după logica înţelegerii de la nivel central, Dunca va rămâne preşedinte, formaţiunile politice îşi păstrează aleşii acolo unde îi au. Nu e nimic rău în asta. Eu vreau ca politica asta să intre în normalitate şi să funcţioneze pentru oamenii care ne aleg, nu pentru orgolii!“, ne-a spus primarul Caransebeşului.

Întrebat dacă trece în partidul lui Felix Borcean sau Borcean va fi nevoit să treacă în partidul lui Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean ne-a spus: „Noi, Felix şi cu mine, gândim altfel. E posibil orice, doar că eu nu mă văd la braţ cu Mocioalcă, cu Crina şi cu Popovici. Cum să fac campanie cu ei? Da, de coabitat, dacă trebuie, vom coabita, dar cu două condiţii: prima să avem doar proiecte în interesul judeţului, a doua lista de consilieri să fie acceptată şi de mine. Mai vedem ce o fi. Deocamdată nu e an electoral!“

Dacă la nivel central jocurile sunt făcute deja, ce rost şi-au avut trădările de până acum din Consiliul Judeţean? Ce rost mai are plecarea unor primari de la PNL la PSD, de la PSD la PNL? Şi ce rost a avut tot circul din Consiliul Judeţean?

JCS-Nina Curița