REŞIŢA – Competiţia naţională câştigă teren în rândul iubitorilor sportului cu mingea de celuloid.De mai multă vreme, mai mulţi oameni inimoşi, din toate colţurile ţării, au luat iniţiativa de a organiza o competiţie naţională, ca alternativă la concursurile ce se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Tenis de Masă, rezervate jucătorilor legitimaţi. Cu precizarea că la Turneul Amatur au totuşi dreptul să participe şi tenismeni până la nivelul Diviziei B.
Surprinzător, acest turneu a atras, în ultimul timp, tot mai mulţi iubitori ai sportului cu mingea de celuloid. Astfel, la ora actuală sunt angrenaţi peste 4.000 de jucători! Iar cei care se ocupă de latura organizatorică au o logistică foarte bună, cu evidenţe clare, inclusiv a celor legitimaţi în Superligă, Divizia A (pentru a se evita falsurile) şi Divizia B.
Ei bine, de la începutul acestui an, la Turneul Amatur au aderat şi sportivii din Caraş-Severin, mai precis cei de la C.S. T.T. Memory Reşiţa, cel mai nou club de profil înfiinţat, avându-l ca preşedinte pe Constantin Parfenie şi vicepreşedinte pe Nicolae Pîrvu, cel care este preşedintele C.S. Ateneu Reşiţa. Practic, majoritatea dintre jucătorii legitimaţi la C.S. Ivana Oraviţa au revenit la Reşiţa, gruparea orăviţeană având unele probleme financiare. Este vorba despre Nicuşor Franţ, antrenor-jucător, Sorin Corbu, Deian Sorescu şi Constantin Parfenie.
Şi, după ce au luat pulsul întrecerilor, în etapele de la Arad şi Timişoara, reşiţenii s-au angajat să găzduiască runda a III-a, programată sâmbătă, 9 februarie a.c., în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 6 Reşiţa.
„Aşteptăm circa 50-60 de jucători, din mai multe localităţi din vestul ţării, printre care Arad, Timişoara, Deva, Oraviţa, dar şi din Tg. Mureş, ne-a declarat Nicolae Pârvu. Turneul se desfăşoară pe grupe, până la nivelul primilor opt sportivi. După aceea se joacă în sistem eliminatoriu. Vreau să vă mai spun că este o competiţie de un bun nivel, dovadă că Nicuşor Franţ şi Sorin Corbu, cei mai buni jucători ai noştri, s-au oprit imediat după grupe. Dar, după două participări, colegii mei au reuşit să urce foarte mult în clasamentul general, apropiindu-se de locul 1.000, din peste 4.000 de concurenţi“.