REȘIȚA – Cu 15 studii de fezabilitate la sertar, primarul Reșiței stă la pândă ca să prindă iepurele. Asta deoarece, pentru a accesa surse de finanțare, condiția esențială este să ai material la mână ca să ai ce să depui atunci când se deschide o sursă de finanțare!
„Nu poți, când te anunță cineva că s-a deschis o sursă, să te apuci să contractezi studiul de fezabilitate. Pentru că toată procedura poate dura între șase luni și un an”, afirma recent Ioan Popa.
Primarul a exemplificat cu un proiect în valoare de 5 milioane de lei, pe care primăria l-a depus recent pentru reabilitarea iluminatului public din oraș. „Am reușit ca, în șapte minute, să depunem proiectul la timp pentru că toți banii s-au epuizat cam în zece minute. De aceea e important să vii cu documentele din timp”, a mai adăugat Popa.Tocmai de aceea cele 15 studii de fezabilitate sunt gata, ele așteptând surse de finanțare unde să fie depuse.
Explicațiile primarului vin în contextul studiului de prefezabilitate pe care primăria l-a contractat la finele anului trecut în vederea construirii tunelului care să scurteze drumul către viitorul domeniu schiabil Semenic. Obiectivul ar putea primi finanțare europeană pe ciclul financiar 2021-2027, mobilitate urbană. Sau nu… Primarul însă așteaptă cu studiul la sertar să vadă de unde sare iepurele.
JCS-Ionel Ivașcu