Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spre deosebire de alte localităţi din ţară în care ghişeele de taxe şi impozite au fost deschise încă din dimineaţa zilei din 3 ianuarie, iar în unele cazuri au fost chiar luate cu asalt, la noi, în municipiul reşedinţă de judeţ, momentul a fost amânat pentru 15 ianuarie!

Chiar dacă se întâmplă să fie „Blue Monday“ (lunea albastră – a treia luni din ianuarie, considerată cea mai deprimantă zi a anului), reîntâlnirea în faţa ghişeului de taxe şi impozite este aşteaptată cu nerăbdare de mulţi reşiţeni, deşi aceştia pot beneficia de o bonificaţie până în 31 martie. Dacă în privinţa cuantumului nu vor avea de ales, taxele şi impozitele fiind majorate cu rata inflaţiei de 13,8%, contribuabilii pot alege între bonificaţia de 10%, în cazul plăţilor integrale efectuate online şi cea de 5% pentru plata integrală efectuată fizic, la ghişeele Direcţiei Taxe şi Impozite ale Primăriei. Cât despre gradul de încasare al taxelor şi impozitelor locale în 2023, acesta a depăşit 97%, reprezentând venituri de aproape 144,8 milioane lei.

JCS-Walter Fleck