CARANSEBEȘ – E optimismul afișat de managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), după finanțările primite în acest început de an! Ne referim în primul rând la cele 6,1 milioane de lei, finanțare certă obținută de Primăria Caransebeș de la Ministerul Sănătății pentru reparații și aparatură nouă!
BOZOVICI – Primăria comunei a lansat pe SEAP anunțul achiziției de echipamente în valoare de 2,6 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul manager al Spitalului Județean din Reșița a pierdut, din nou, în fața instanței, care a sancționat-o pentru că s-a trezit prea târziu. Nu, nu ne referim la faptul că ar fi ajuns undeva prea târziu, ci pentru că a întârziat când și-a modificat cererea de chemare în judecată. Asta a decis astăzi, 12 februarie, Tribunalul Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Odată cu reînfiinţarea, se doreşte ca acesta să redevină ce-a fost, ba chiar mai mult de-atât!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență nu s-a împăcat încă sufletește, astfel că revenirea pe poziție este din nou pe rol, la Tribunal…
CARANSEBEȘ – Ultima variantă propusă de conducerea spitalului n-a trecut de votul consilierilor locali, unii dintre aceștia transformați subit în „specialiști” în sănătate!
CARANSEBEȘ – City managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, a revenit astăzi în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Spitalul de Psihiatrie „Dr. Slavoljub Bakalović“ din Vîrșeț vor beneficia de o finanţare de peste 4 milioane de euro prin Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027!
Municipiul Caransebeș, în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, anunță finalizarea proiectului „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș”, cod SMIS 140035, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 – Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, conform Contractului de finanțare nr. 532/21.04.2021
CARAȘ-SEVERIN – Mai precis, în privința conducerii Spitalului Județean de Urgență Reșița și a DGASPC. Am reținut asta din declarațiile făcute de președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca, la finalul ultimei ședințe!
