CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a reacționat dur după tragedia produsă pe DN 6, în urma căreia o familie din comuna Dârvari, județul Mehedinți – tatăl și cei doi copii – a murit în urma impactului cu un camion condus de un șofer bulgar, intrat pe contrasens!
ADVERTORIAL. La final de an, când gândurile ne duc spre familie, acasă și oameni dragi, echipa Lety Transport vă mulțumește pentru încrederea acordată în fiecare călătorie. Fiecare drum parcurs alături de voi ne-a reamintit că transportul înseamnă mai mult decât deplasare – înseamnă grijă, responsabilitate și respect pentru oameni, spune Letiția!
ADVERTORIAL. Se apropie sărbătorile, iar drumurile de iarnă capătă un farmec aparte. Dar pentru ca magia Crăciunului să nu fie umbrită de probleme tehnice, e esențial ca mașina ta să fie pregătită corespunzător. La Michelini Service Auto, echipa se asigură că ajungi la destinație fără griji, indiferent de vreme sau distanță.
CARAŞ-SEVERIN – Decembrie, când banii curg mai mult decât în orice perioadă a anului, trezește interesul hoților, tâlharilor, escrocilor, șarlatanilor, dar și pe cel al oamenilor legii, care încearcă să prevină asemenea fapte. Luna aceasta, polițiștii cărășeni din structurile de ordine publică intensifică activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor contra patrimoniului, în cadrul campaniei „Safety Cash“!
CARAȘ-SEVERIN – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toţi aşteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ne umbrească sărbătorile. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
MUNTELE MIC – Cristi Dunca, directorul general al weSki, a declarat că sezonul de schi de pe munte a început în forță anul acesta, cu un număr mai mare de turiști și condiții favorabile!
ADVERTORIAL. Descoperă vedeta sezonului, Ciocolata Dubai, cu gust senzațional, în forma festivă de brăduț, alături de alte delicii:
ADVERTORIAL. Luna decembrie este mai mult decât o perioadă din calendar – este un timp al bucuriei, al familiei și al momentelor magice împărtășite alături de cei dragi. Fie că sărbătorești Crăciunul sau Revelionul, masa festivă joacă un rol central în aducerea spiritului sărbătorilor în casele noastre. Cu Chef Delivery, masa ta nu doar că va arăta ca un festin, dar va și avea gustul inconfundabil al mâncării “ca la mama acasă“, gătită cu grijă și atenție la detalii.
ADVERTORIAL. După patru ani de activitate în cadrul Camerei Deputaților, doresc să vă exprim întreaga mea recunoștință pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru oportunitatea de a vă reprezenta în acest demers legislativ.
REȘIȚA – Astăzi, 12 decembrie, începând cu ora 17, Centrul Civic devine scena unui spectacol de sărbătoare, plin de emoție și tradiție! Primăria Reșița invită cetățenii să se bucure de momente speciale, bunătăți tradiționale, cadouri unice și decorațiuni de poveste, într-un cadru magic!
