CARAŞ-SEVERIN – Asta spunea liderul PRO România, Victor Ponta, aflat vineri la Reşiţa, la întâlnirea regională a membrilor formaţiunii pe care o conduce!
REŞIŢA – Un element de muniţie a fost găsit, joi, parţial acoperit de pământ, într-un subsol de bloc de pe Aleea Mărghitaş din municipiul Reşiţa!
REŞIŢA – Municipalitatea şi-a dat mâna cu Transport Urban Reşiţa pentru ca, începând din 16 ianuarie, să pună la dispoziţia elevilor din oraş, inclusiv din cartierele aparţinătoare, o cursă specială pentru transport la unităţile de învăţământ la care studiază.
REŞIŢA – Avocatul cărăşean a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, decizia de numire semnată de premierul Ludovic Orban fiind publicată miercuri, 15 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial nr. 26.
REŞIŢA – Acum 170 de ani, se năştea la Botoşani, într-o familie despre care se spune că ar avea rădăcini bănăţene, cel care avea să devină poetul nepereche al naţiunii române, unicul şi genialul Mihai Eminescu.
REȘIȚA – Și asta pentru că oricine poate profita de momentul tău de slăbiciune, chiar și cel mai bun prieten.
CARAȘ-SEVERIN – În sfârşit, municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că a deschis casieriile Direcţiei de Impozite şi Taxe, în vederea încasărilor birului datorat bugetului local.
REŞIŢA – Dacă aveţi de gând să mergeți prin Doman sau Moniom, înainte de a pleca la drum evaluaţi-vă abilităţile de off-roader şi gândiţi-vă bine dacă maşina dumneavoastră face faţă în medii ostile!
REŞIŢA – Deşi campania electorală nu a început oficial, haitele de postaci, fie ei sectanţi sau ciocoi, sunt deja în tranşee şi au declanşat lupta pentru ciolan.
