REȘIȚA – Grădiniţa „Universul copiilor“ din Reşiţa, structură arondată Colegiului Național „Mircea Eliade“, este cea mai nouă unitate de învățământ din oraș, ridicarea ei fiind finalizată anul trecut!
REŞIŢA – Joaca de-a v-aţi ascunselea în cimitir se poate termina, uneori, cu dosar penal, părinţii fiind cei care suportă consecinţele!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru anul 2021, programul de regenerare a pădurilor pentru Direcția Silvică Caraș-Severin, aprobat de Consiliul de Administrație al RNP Romsilva, este de 758 hectare!
REȘIȚA – Două femei din cartierul aparținător Țerova au fost nevoite să sară, ieri, pe fereastra locuinței de frica unui bărbat de 58 de ani care le-a amenințat cu un topor!
CARAŞ-SEVERIN – Pompierii militari cărăşeni şi-au prezentat, pe o reţea de socializare, noile dotări cu mijloace de luptă împotriva incendiilor!
CARAŞ-SEVERIN – În vreme ce pensia minimă din sistemul public este de 800 de lei, chiar şi în judeţ avem magistraţi ale căror drepturi speciale au sărit de 24.000 de lei lunar. Asta după atâtea reforme şi recalculări făcute pentru eliminarea inechităţilor!
CARAŞ-SEVERIN – Asta s-a întâmplat ieri, cu prilejul unor acţiuni pe linie Covid, când oamenii legii au găsit într-un autoturism tras pe dreapta două recipiente cu pulbere şi fragmente vegetale verde-oliv!
REȘIȚA – În urma măsurii Guvernului, prefectul Ctistian Gâfu şi noul subprefect Andrei George Plujar au depus jurământul, în sistem de videoconferinţă, joi, 4 martie. Învestirile au fost făcute în baza unei hotărâri purtând semnătura primului ministru al României, Florin Câţu, şi a ministrului Afacerilor interne, Lucian Bode!
ADVERTORIAL. Vopselele de păr Syoss sunt cosmetice profesionale folosite doar în saloane de frumusețe. Pe lângă faptul că ofere pigmentul potrivit, acestea îmbogățesc firele cu vitamine, colagen și tonifiază scalpul.
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute pe str. Revoluția din Decembrie, se va opri furnizarea apei potabile astăzi 04 Martie 2021, între orele 09:30-16:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Fântânilor!
