Caraş-Severin, Romania
Tag

Resita

Browsing

REȘIȚA – Bursa de muncă pentru absolvenți – programată pentru vineri, 10 octombrie, de la ora 9, în sala Campus Cafe a universității reșițene – a reușit să strângă, până luni, 6 octombrie, ofertele de la 19 agenți economici. Deocamdată, pentru cei cu studii superioare sunt disponibile 10 din cele 83 de locuri de muncă vacante oferite de cei 19 agenți economici care au confirmat participarea la bursă!

ADVERTORIAL. Într-o lume tot mai grăbită și zgomotoasă, există călătorii care nu se măsoară în kilometri, ci în trăiri. Una dintre ele se pregătește să pornească din România, între 19 și 24 noiembrie 2025un pelerinaj de 5 nopți și 6 zile în Țara Sfântă, organizat de Florance Travel, ce promite să transforme o săptămână de drum într-o viață de amintiri.

REȘIȚA – Primăria Reșița a lansat un amplu proiect de modernizare urbană, care vizează reabilitarea zonelor degradate din microraioanele 2, 3 și 4 ale cartierului Govândari, precum și din zona Calea Caransebeșului. Proiectul, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, include în prima etapă – Componenta A – reabilitarea Parcului Tricolorului și a zonei Calea Caransebeșului!