CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat spune că Parlamentul a dat undă verde unei alocări 30 de miliarde de lei, care reprezintă un buget record pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean vorbește despre primul pas pentru redeschiderea singurei unități spitalicești din Valea Almăjului, finanțarea de 3,5 milioane de lei necesară reabilitării!
CARAŞ-SEVERIN – Plecând din mediul privat pentru preluarea unui mandat parlamentar, Adrian Torma sprijină mediul de afaceri şi antreprenoriatul din turism!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni a reacționat dur la adresa reprezentanților USR, care cer eliminarea pensiilor primarilor, în vreme ce un primar USR din București și-a aprobat majorarea salariului cu 50%!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul campaniei „STOP violenţei împotriva femeilor“, persoanele abuzate şi traumatizate pot cere sprijin la TelVerde 0800.500.333!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean a reacționat dur la acuzațiile liberalilor, care privesc ca pe o declarație de război pesedizarea voluntară a unora dintre primarii PNL!
CARAŞ-SEVERIN – Trecerea prin sezonul rece va fi astfel mai uşoară pentru românii din categoriile vulnerabile!
CARAŞ-SEVERIN – După depunerea jurământului, social-democratul cărășean a fost repartizat în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu a explicat că Guvernul a obținut acordul de principiu al Comisiei Europene pentru ca ajutoarele pentru încălzire să nu mai expire în toiul iernii, putând fi folosite și la anul!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat a reacționat vehement la anomaliile existente în sistem, precizând că se va căuta o soluție pentru ca și elevii de clasa a V-a să beneficieze de astfel de stimulente!