CARAȘ-SEVERIN – În această seară, pe raza localității Constantin Daicoviciu a avut loc un accident de circulație, fără victime, doar avarii, în care au fost implicate trei autovehicule. Una dintre mașini, cea prinsă în mijloc, a fost condusă de președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni ne spun că au fost la datorie și au acționat inclusiv în prima zi de Crăciun, pe drumurile publice din județ. Și chiar dacă toți suntem conștienți că alcoolul și drogurile la volan pot conduce la tragedii, tocmai ele au fost motiv de dosar penal în plină sărbătoare!
MEHADIA – La câteva ore după accidentul de la Herculane în care au murit doi frați, la Mehadia, la doar câțiva kilometri, un bătrîn a murit pe DN 6!
HERCULANE – Accidentul s-a produs noaptea trecută pe DN 67D, fiind anunțat prin apel la 112!
REȘIȚA – Și a ajuns acasă, după ce a fost găsită la școală, cu colegii de joacă și după o vizită cu bunica, la Poliție… Este isprava nefericită a unei tinere care a uitat de magia sărbătorilor și s-a pus pe croit năzbâtii care au pus pe jar autoritățile!
REȘIȚA – Polițiștii cărășeni de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au continuat activitățile pe linia acțiunii „Foc de artificii“, ridicând, de la un reșițean de 37 de ani, 125 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F2 și F3, deținute fără drept!
CARAȘ-SEVERIN – Controalele legate de articolele pirotehnice, derulate de polițiștii cărășeni, au înregistrat din nou rezultate la mijlocul acestei săptămâni, când au fost ridicate 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept! Au fost întocmite 3 dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept!
BĂILE HERCULANE – Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 6, în zona gării din Băile Herculane, în urma căruia două persoane au fost rănite!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit Poliției județului, în primele nouă luni ale acestui an, celor 388 de cărășeni care erau expuși acestui risc la finele lui 2021 li s-au adăugat alți 139, în vreme ce 77 au ieșit din evidențe!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe victime ale violenței în familie sunt femei, iar la noi în județ, deși numărul raportat de cazuri este în scădere, în primele zece luni ale lui 2022 au fost înregistrate 430!
