CARAȘ-SEVERIN – Și ca peisajul să fie complet, tot una din cinci școli n-are nici pază umană, nici vreun sistem de supraveghere video. Cei care sunt în neregulă au însă termene să-și dreagă busuiocul până la începerea școlii!
CARAȘ-SEVERIN – În consecință, se caută o firmă care să asigure protecția fizică a anexelor tehnice și dependințelor celor două obiective miniere!
CARAȘ-SEVERIN – E concluzia unei ședințe de analiză a ultimelor șapte luni, organizată de Instituția Prefectului!
CARAȘ-SEVERIN – Prin aceasta înțelegându-se asumarea calității de asociat unic, urmare a retragerii celorlalte 15 UAT-uri asociate!
CARAȘ-SEVERIN – Se va întâmpla până la sfârșitul acestui an, conform graficului emis încă din primăvara trecută de Direcția Silvică!
REȘIȚA – Jaful de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, care ne-a lăsat fără obiecte de patrimoniu de o valoare istorică inestimabilă, a ridicat discuții legate și de securitatea instituțiilor muzeale din țara noastră. Pe meleaguri cărășene, în această perioadă, Muzeul Banatului Montan trece printr-un proiect de reabilitare. Și se pare că la Reșița există chiar ce lipsea muzeului din Olanda: paza umană!
CARAȘ-SEVERIN – Toamna se numără și… infracțiunile din mediul școlar. Nu mai puțin de 29 de astfel de fapte au fost înregistrate în școli și în apropierea acestora, în primele luni ale anului, majoritatea în mediul urban!
CARAȘ-SEVERIN – Analiza anului școlar recent încheiat relevă o ușoară îmbunătățire a siguranței în unitățile de învățământ din județ, comparativ cu anul precedent!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit oficialului, în acest an școlar au fost înregistrate 38 de evenimente, față de 15 în anul precedent, motiv pentru care a cerut intensificarea colaborării dintre Inspectoratul Școlar și primării, pentru asigurarea pazei în cât mai multe școli!
CARAŞ-SEVERIN – A rămas foarte puţin timp până la începerea şcolii. Cum va debuta noul an şcolar în Caraş-Severin este întrebarea pe care şi-o pun deopotrivă părinţii, elevii, dar şi cadrele didactice!
