REŞIȚA – Lucrările la noul Parc Triaj din Reșița avansează într-un ritm susținut, iar administrația locală susține că investiția realizată cu fonduri europene va completa unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbană din oraș!
Parcul face parte dintr-un ansamblu care include promenada de pe malul Bârzavei, cele șase pasarele metalice și reconversia fostului Funicular într-un obiectiv turistic. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a declarat că proiectele au rolul de a transforma o fostă zonă industrială abandonată într-un spațiu atractiv atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori.
„Vă prezentăm parcul din Triaj, o investiție realizată din fonduri europene, care completează alte două proiecte aflate în curs de execuție: promenada, cele șase pasarele metalice și transformarea Funicularului într-un obiectiv turistic unic în România. Prin aceste proiecte transformăm un sit industrial abandonat într-o zonă de interes atât pentru reșițeni, cât și pentru turiști, punând astfel în valoare istoria industrială a orașului nostru. A fost nevoie de o planificare extrem de riguroasă și de multă muncă pentru întocmirea documentațiilor necesare obținerii fondurilor. La fel de complexă este și etapa de implementare și supervizare a lucrărilor. Le mulțumesc pe această cale tuturor colegilor și colaboratorilor care au pus umărul pentru a transpune în realitate planul nostru de dezvoltare și modernizare urbană. După modul în care decurg lucrările în acest moment, avem toate șansele să finalizăm aceste proiecte înaintea termenelor stabilite inițial.”, a afirmat edilul.
La rândul său, viceprimarul Dani Călin a prezentat principalele elemente ale investiției și legătura acesteia cu promenada de pe malul Bârzavei. Potrivit acestuia, promenada are o lungime de aproximativ 8,4 kilometri, întinzându-se de la zona Kaufland Govândari până la Gara de Sud și conectând mai multe obiective importante, precum funicularul, Poiana Golului și viitorul bob de vară.
Viceprimarul a explicat că noul Parc Triaj se întinde pe aproximativ două hectare, pe un teren de tip brownfield care, până în prezent, era neutilizat și degradat. „Este un parc altfel, care a fost gândit nu neapărat pentru recreere, ci pentru a valorifica arborii existenți pe care i-am găsit aici. Au fost realizate alei, plantări și au fost amenajate spații moderne pentru vizitatori.”, a spus Dani Călin.
Parcul este dotat cu locuri de joacă pentru copii, inclusiv o tiroliană, balansoare și echipamente amplasate la umbra arborilor. De asemenea, au fost montate bănci, coșuri de gunoi, cișmele, rastele pentru biciclete, iar în perioada următoare va fi instalată și o toaletă ecologică.
Un punct de atracție îl reprezintă zona de belvedere, amplasată în cel mai înalt loc al parcului, de unde poate fi observată întreaga investiție. Potrivit viceprimarului, proiectul a urmărit păstrarea unui număr cât mai mare dintre arborii existenți și utilizarea materialelor deja disponibile în zonă, inclusiv a pământului rezultat din amenajări. Administrația locală consideră că noul Parc Triaj, alături de promenadă și reconversia funicularului, va contribui la revitalizarea unei foste platforme industriale și la crearea unui nou pol de recreere și turism urban în Reșița.
JCS-Denis Dutca
