REȘIȚA – Chiar dacă în acest an nu mai vin colindătorii la redacţie şi zăpada se lasă aşteptată, echipa Jurnal de Caraş-Severin a împodobit bradul de Crăciun cu acelaşi entuziasm specific sărbătorilor de iarnă!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în 2013 aveam aproape 3.000 de zilieri, „bunele măsuri“ luate în domeniu i-au redus, în vara trecută, la 519. Acum, la final de an pandemic, mai avem 52…
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă anul acesta, al pandemiei, nu prea oferea speranţe nimănui, totuşi a fost o reuşită pentru cei 2.438 dintre cei 3.117 cărăşeni care şi-au căutat de lucru prin intermediul structurilor oficiale!
CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile şi-au făcut din nou simţită prezenţa în zonele aglomerate, în centrele comerciale, în pieţe, în restaurante, pe terase şi în trafic, în contextul pandemiei!
CARAŞ-SEVERIN – Cel puțin așa reiese din datele Institutului Naţional de Statistică, care arată că expresia „Turist acasă“ se pare că se potriveşte foarte bine la noi, iar numărul celor care vin să vadă locurile minunate din Caraş-Severin a crescut!
REŞIŢA – Compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza şi-a dezvăluit o altă latură a personalităţii sale creatoare, aceea de autor al unor savuroase glume, bancuri şi cugetări pe care le-a reunit într-o carte!
CARAŞ-SEVERIN – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ne informează că, în primul semestru al anului, a reuşit să intermedieze angajarea a 1.746 de cărăşeni, dintr-un total de 2.402 de persoane înscrise pe liste pentru asta!
CARAŞ-SEVERIN – Şi în cele trei zile de weekend, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acţiunile în sistem integrat, împreună cu alte structuri, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, pe problema pandemiei!
CARAŞ-SEVERIN – Structurile MAI au fost mobilizate încă din weekend, în contextul pandemiei. Iar rezultatele se văd inclusiv în judeţul nostru!
CARAŞ-SEVERIN – Cu toate blocajele resimţite în domeniul economic, din cauza pandemiei, în primele cinci luni ale acestui an au reuşit să se angajeze, oficial, 1.292 de cărăşeni!