CARAȘ-SEVERIN – Pentru al doilea an consecutiv, FC Nera Bogodinț a devenit campioana județului Caraș-Severin, după ce a terminat pe primul loc campionatul Ligii a IV-a! Formația antrenată de Cristi Todea a remizat sâmbătă, 6 iunie, scor 0-0, cu CSM Caransebeș, în ultima etapă a play-off-ului!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț și CSM Caransebeș își dispută calificarea la barajul de promovare în Liga 3, sâmbătă de la ora 11, pe stadionul „Mircea Chivu”!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a început cu dreptul play-off-ul Ligii a IV-a, după ce s-a impus categoric, sâmbătă, 23 mai, scor 5-0, în fața celor de la Minerul Dognecea. Deși oaspeții au rezistat aproape o repriză întreagă, liderul și-a demonstrat superioritatea în partea secundă și a obținut o victorie clară!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul dintre ocupantele primelor două locuri din Liga a IV-a, jucat pe teren neutru, la Oravița, a revenit Caransebeșului. Trupa lui Manu și-a luat astfel o primă revanșă după eșecul de acum o lună din campionat, de pe teren propriu!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Ligii a IV-a a trecut la finalul săptămânii trecute cu scorul de 3-0 de CSC Narcisa Zervești, în ultima etapă a acestui campionat. Urmează play-off-ul!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a obținut o victorie importantă la Dognecea, scor 1-0, într-un meci extrem de disputat, decis în prelungiri!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a trecut cu scorul de 5-1 de Minerul Sasca Montană și se menține pe primul loc în Liga a IV-a și după etapa a XXIV-a! S-au remarcat cu goluri A. Ursu, A. Avramovici, A. Tîrnă și M.Toure cu o „dublă” pentru formația din Bogodinț, iar Sasca a marcat prin M. Crăciun!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a câștigat la Oravița (3-2) după ce a revenit de la 0-2, iar Caransebeșul s-a impus fără emoții la Armeniș, scor 4-0!
CARANSEBEȘ – Derbyul primelor două clasate în Liga a IV-a Caraș-Severin s-a încheiat cu victoria meritată a oaspeților, 2-1, goluri marcate de Bovegno și Odejobi pentru Nera Bogodinț, CSM Caransebeș reducând din handicap printr-un autogol al lui Stoia!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre CSM Caransebeș și Nera Bogodinț va avea loc duminică, 19 aprilie, de la ora 15:00, pe stadionul „Balta Sărată”, într-un duel care va aduce față în față cele mai bune echipe din Liga a IV-a, aflate în lupta directă pentru primul loc!
