REȘIȚA – Unul dintre obiectivele primarului Ioan Popa este modernizarea stadionului din Valea Domanului, iar documentația a fost deja depusă la CNI!
REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a vorbit despre inevitabila schimbare la faţă a Reşiţei, care va interveni în urma implementării unui puzzle de proiecte: domeniul schiabil Semenic, funicular, mall, aqualand, promenade, poduri pietonale, tramvai, schi nautic şi… montagnes russes. Toate aceste proiecte sunt menite să facă Reşiţa mai atractivă, mai de interes, nu doar pentru investitori, ci şi pentru turişti!
REŞIŢA – Asta a spus istoricul Rudolf Gräf cu prilejul înmânării titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa“!
REŞIŢA – Azi, 3 iulie, se împlinesc 250 de ani de când au fost aprinse primele două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus“ și „Franziskus“!
CARAȘ-SEVERIN – Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai, iar la Reşiţa, nepotul său, principele Nicolae, a avut parte de o inedită surpriză. În Valea Domanului au fost aduse primele borne ce vor fi montate pe Via Transilvanica în zona Reşiţei, una dintre ele reprezentându-l pe Regele Mihai!
REȘIȚA – Așa cum Jurnal de Caraș-Severin și Caon au anunțat încă de săptămâna trecută, Dan Alexa a ajuns la o înțelegere cu CSM Reșița. Obiectivul pe termen scurt al lui Alexa pe banca tehnică a Reșiței este promovarea în Liga 2, iar pe termen lung este ducerea echipei în Liga 1. Primarul Ioan Popa a anunțat că nu vor fi probleme financiare, la fel cum n-au fost nici în trecut!
REŞIŢA – Asta promite primarul Reşiţei, Ioan Popa, care crede că turiştii nu vor sta pe funicular doar jumătate de oră, ca pe obiectivul parizian, ci cel puţin jumătate de zi!
REŞIŢA – Tatian Diaconu, CEO Nhood & Ceetrus spune că, în 10-15 ani, când mall-ul, cu zona de retail şi de rezidenţial vor fi gata, Mociurul va deveni, fără exagerare, noul centru al oraşului!
REŞIŢA – Reşiţa este din nou norocoasă! Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a semnat 17 noi contracte de finanţare, în valoare de 113.175.217,28 lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, derulat de minister, Reşiţa numărându-se printre beneficiari!
REŞIŢA – Nelu Popa nu renunţă la dorinţa de a găsi un arhitect şef al urbei, care să păstreze drumul început de Reşiţa spre un oraş boutique şi care să respecte moștenirea Reșiței, să pregătească tranziția la o nouă etapă de dezvoltare în care prioritatea zero o reprezintă cetățenii!
