Caraş-Severin, Romania
Tag

incendiu

Browsing

REŞIŢA – Deşi pare din sfera teoriei conspiraţiei, este cât se poate de adevărat că pe acoperişul palatului administrativ era de fapt un coteţ, aşa cum se discuta. O spune chiar fostul edil Mircea Ioan Popa! Şi nu este o glumă faptul că acel coteţ neştiut de nimeni este, de fapt, sursa porumbeilor din Centrul Civic al Reşiţei, care până în 1984 lipseau cu desăvârşire, din cauza poluării!

BERLIŞTE – Pompierii militari cărăşeni au fost din nou pe baricade în noaptea de miercuri spre joi, în Milcoveni, sat aparţinător comunei Berlişte. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere de la Secţia Oraviţa au intervenit, în urma unui apel la 112, dat în jurul orei 22.00, la un incendiu care a cuprins un fânar de la o gospodărie din sat.