A ars casa parohială din Poiana Buchin - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

POIANA BUCHIN – Un apel la 112 anunța, miercuri seară, în jurul orei 19.30, un incendiu izbucnit la una dintre anexele casei parohiale din Poiana Buchin, în care se afla centrala termică. Flăcările se vedeau deja pe acoperișul anexei, iar în scurt timp s-au extins la imobilul principal și la celelalte anexe ale gospodăriei!

„Au intervenit de urgență două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, în sprijinul acestora sosind și membri ai SVSU Buchin, care au localizat rapid incendiul, acesta fiind lichidat în jurul orei 23.20. Nu au fost înregistrate victime, în urma incendiului a ars acoperișul casei și anexelor, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, fiind afectate de foc încăperile casei, camera centralei termice, șopronul de lemne, două magazii și o cămară, și deteriorate complet centrala termică, diferite aparate electrocasnice și scule, aflate în interior, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 100.000 lei“, transmite ISU.

Potrivit salvatorilor, incendiul ar fi pornit de la coșul de fum și burlanul neprotejate termic corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

JCS-A.M.