Caraş-Severin, Romania
Tag

fotbal

Browsing

REȘIȚA – Cei mai reprezentativi oameni ai fotbalului din Caraș-Severin din anul 2023 au fost premiați de către conducerea Asociației Județene de Fotbal! Printre invitații de marcă la acest eveniment din lumea fotbalului s-au numărat Daniel Oprița, antrenorul de la CSA Steaua București, și Ovidiu Popescu (jucător la FCSB), acesta fiind și cel mai reprezentativ fotbalist al județului din ultimii ani!

REȘIȚA – Clubul Mundo, care este împărțit în mai multe filiale în județul Caraș-Severin, se poate mândri că are legitimați aproximativ 250 de copii. În campionatele județene de juniori, clubul lui Lucian Dobre are înscrise 14 echipe. În acest an, pe lângă competițiile organizate de AJF-CS, echipele de juniori de la Mundo au participat și la mai multe competiții amicale!

CARAȘ-SEVERIN – O nouă ediție a Kinder Cup va avea loc duminică, 8 octombrie, în localitatea Mehadia! La această competiție juvenilă vor participa echipe din Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți! Turneul este organizat de clubul Mundo, în parteneriat cu Primăria Mehadia și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin!

ROMÂNIA. Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu 2-0), pe numele ei Kosovo, a născut mari controverse … iar efectele se vor vedea în timp. Un subiect care ar putea aduce selecționatei noastre o penalizare pecuniară și chiar următorul meci de acasă să fie jucat fără spectatori!

REȘIȚA – A doua ediție a Memorialului „Marius Popescu” la fotbal va avea loc duminică, 18 decembrie, la Sala Polivalentă din Reșița. La acest turneu vor lua parte mai multe echipe de juniori de U11, ACS Mundo Reșița, CSC Voința 1922 Vrani, CSM Reșița, CSȘ Caransebeș, FC Nera Bogodinț și AS Nera Almăj Bozovici, iar la U13 vor participa ACS Progresul Ezeriș, AFC Voința Lupac, CSM Reșița, ACS Viitorul Anina 2014, CS Foresta Lăpușnicu Mare și ACS Montan Bocșa!