CORONINI – Restaurarea Cetății Sfântului Ladislau din comuna Coronini se apropie de final, iar autoritățile locale fac ultimele pregătiri pentru recepția lucrărilor! După finalizarea acestui proiect, următorul pas este modernizarea drumului de acces către cetate!
RUSCA MONTANĂ – Primarul comunei Rusca Montană, Sergiu Toma, a anunțat că lucrările la rețelele de apă și canalizare prin Programul „Anghel Saligny” sunt aproape finalizate!„Suntem la aproximativ 90% din lucrare. Mai avem la proiectul de canalizare cam 500 de metri de țeavă de băgat.“, a declarat edilul!
TURNU RUIENI – Asta a declarat Cosmin Belci, primarul comunei, când a prezentat proiectele de investiții aflate în derulare, subliniind eforturile administrației pentru dezvoltarea infrastructurii locale!
CARAȘ-SEVERIN – Nici bine nu apucăm să spunem „hop!“ exproprierilor necesare, care încă n-ar fi gata, că deja trebuie să tăiem din valoarea proiectului. Asta pentru că banii nu-i va suporta nici Uniunea Europeană, nici Compania Națională de Investiții, ci cel mai probabil Consiliul Județean, din fonduri proprii!
REŞIŢA – Au început pregătirile pentru un nou șantier în oraș. Din aprilie se va lucra la reabilitarea drumului din piatră cubică care duce în cartierul Mociur!
REȘIȚA – Asta, dacă vremea continuă să fie bună pentru ca Strabag să finalizeze lucrările rămase de executat!
REȘIȚA – Acesta se referă la un drum de 4,8 km destinat în principal traficului greu, care va lega zona Km8 de Valea Țerovei. Finalizat și transmis în prezent la ADR Vest pentru verificări, Proiectul Tehnic al drumului cu un cost estimat de 9 milioane de euro urmează a fi depus spre finanțare, pe o axă dedicată decongestionării traficului, până cel târziu în 15 noiembrie 2025!
REȘIȚA – Iar suma despăgubirilor pentru terenurile necesare noii legături rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei a fost actualizată!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un vechi drum de navetiști, care aducea muncitori la Reșița, peste dealul Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN – CNAIR a semnat, joi, contractul pentru studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Caransebeș-Lugoj. Ofertantul câștigător al licitației, Ingenieria Expeciaizada Obra Civil e Industrial SA (Spania), are de acum la dispoziție 16,07 milioane lei (fără TVA) și 21 de luni pentru finalizarea acest contract!