CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie de apeluri la 112 ale altor șoferi, speriați de modul cum conduceau cei doi, mai ales că era noaptea!
CARAȘ-SEVERIN – Ieri, între orele 15.00-18.00, polițiștii cărășeni au desfășurat o nouă acțiune pe cel mai circulat drum național din județ, una în sistem cascadă, concomitentă cu cele derulate în județele învecinate!
CARAȘ-SEVERIN – Alte două accidente rutiere s-au produs în această după-amiază, în urma cărora câte două persoane au fost rănite!
ILOVA – Un accident rutier produs între un autoturism și o autoutilitară, pe DN 6, la intersecția cu Ilova, a fost raportat în această dimineață la 112. Patru persoane au fost implicate, dintre care două au rămas încarcerate!
CARAȘ-SEVERIN – Amenzi totalizând 22.970 lei, au fost aplicate în cadrul a două acțiuni de tip „blitz“, în cascadă, derulate în weekend!
VEST – Unul din cele mai importante drumuri din zona de vest a țării primește un strat nou de asfalt, anunță cei care răspund de DN 6, DRDP Timișoara. Lucrările pe tronsonul Caransebeș-Lugoj au început în luna iulie a acestui an și sunt aproape gata!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia trasă de simpli cetățeni după ce au văzut imaginile postate de drumari, cu mobilierul dintr-un loc de parcare vandalizat de amorul artei, cu o zonă cu indicatoare rupte, ambele pe DN 6, și cu un parapet îndoit pe DN 58B, toate în Caraș-Severin!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16.27, pe DN 6, la Zăgujeni, sat aparținător de comuna Constantin Daicoviciu!
ARMENIȘ – Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că pe DN6 Orșova-Lugoj, la kilometrul 426+050 de metri, la ieșire din localitatea Armeniș, un microbuz ar fi lovit un autocamion. Traficul este oprit!
