CARAŞ-SEVERIN – Acestea sunt doar faptele grave, de natură penală, surprinse de oamenii legii la sfârşitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat!
CARAȘ-SEVERIN – Acțiuni în sistem cascadă, în două reprize au fost derulate pe DN 6, duminică, între orele 12 și 15, și între 17 și 20, pentru combaterea și prevenirea accidentelor pe cel mai periculos drum național din județ!
TOPLEȚ – În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație s-a produs pe DN 6, în zona localității Topleț, la limita cu județul Mehedinți, cu cinci victime, una dintre acestea fiind declarată decedată. Celelalte 4 erau în stare conștientă, două fiind duse la spital!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii s-au bucurat de soare, mici și bere de 1 mai, alții au depășit cotele legalității distracției și s-au mai și urcat la volan sub tot felul de influențe!
CARAȘ-SEVERIN – Încă un accident grav s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 6, în comuna Constantin Daicoviciu!
VEST – Drumuri şi Poduri Banat, firmă ce face parte din grupul MAXAGRO, efectuează lucrări pe DN 6 având în dotare finisorul SUPER 1900-5(i), care este şi primul finisor din România ce face parte din generaţia a 5-a Vogele!
CARAȘ-SEVERIN – Asta titrează cei de la Sindicatul Europol, după ce pe Drumul Național 6, un vehicul a fost înregistrat astăzi de polițiștii rutieri, cu aparatul radar, în timp ce circula cu viteza de 184 de km/h, între Caransebeș şi Herculane!
PLUGOVA – Săptămâna aceasta vor începe lucrările de amenajare a unei benzi provizorii de circulație, pe DN 6, zona Plugova, pe partea dreaptă, după cum informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – DN 6, fisurat la Plugova pe 300 de metri. Lucrări și între Cornea și Armeniș! Toate acestea dau bătăi de cap conducătorilor auto, care se văd nevoiți să stea la cozi de kilometri!
