MOLDOVA NOUĂ – Asta a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti, în urma recursului formulat de Biroul Electoral Central la sentinţa dată la Timişoara!
CARAȘ-SEVERIN – Inima unui om deosebit, a unui prieten desăvârșit, a unui profesionist adevărat a cedat azi dimineață la ora 4.30!
CARAŞ-SEVERIN – Cei doi vicepreşedinţi liberali au fost aleşi în şedinţa de luni a Consiliului Judeţean, Dan Stan fiind votat de 25 dintre consilieri, iar Ovidiu Rădoi de 24 dintre aleşii judeţeni!
CARAŞ-SEVERIN – Banii, 20.057.000 lei, au fost alocați în ultima ședință de guvern și vor fi folosiți de administrațiile locale pentru refacerea obiectivelor afectate de inundațiile de luna trecută!
REŞIŢA – Conform legendei, strălucitul calif Harun al-Rashid obişnuia să se deghizeze în om de rând şi, împreună cu Jafar, să se piardă printre muritorii de rând din ţinuturile sale, pentru a fi mereu conectat la viaţa reală a supuşilor săi şi la problemele şi abuzurile cu care aceştia se confruntă!
REȘIȚA – În prezenţa subsecretarului de stat Dan Stan, Adriana Sărăor şi Anton Paulescu au depus jurământul de învestire în funcţia de subprefect. De asemenea, cu mulţumirile de rigoare, Florenţa Albu a fost eliberată din funcţia de prefect!
REŞIŢA – Avocatul cărăşean a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, decizia de numire semnată de premierul Ludovic Orban fiind publicată miercuri, 15 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial nr. 26.