CARANSEBEȘ – O spune chiar șeful Salvamont Caraș-Severin, Coco Galescu, potrivit căruia, în aceste zile vor sosi pe Aeroportul Caransebeș primele componente ale viitorului refugiu construit în sprijinul salvatorilor montani, dar și al turiștilor aflați în dificultate!
CARANSEBEŞ – Sunt cuvintele renumitului alpinist Coco Galescu, actualul șef al Salvamont, după ce a aflat că atleții de la CSȘ Caransebeș nu mai au acces pe stadionul din Parcul Teiuș, pe care judecătorii timișoreni l-au dat în proprietatea unei asociații private!
POIANA MĂRULUI – Bărbatul de 40 de ani a fost adus la Ambulanța SMURD de salvamontiștii de la Muntele Mic, după o intervenție dificilă a acestora, într-o zonă accidentată!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii de la Muntele Mic au fost alertați în toiul nopții cu privire la o situație care necesita intervenția lor în Munții Țarcu, în zona Vf. Baicu!
CARAȘ-SEVERIN – Anunțată de câteva săptămâni, numirea, chiar și interimară, a reputatului om de munte Coco Galescu în fruntea Salvamont Caraș-Severin a devenit o certitudine!
CARAŞ-SEVERIN – Sau cel puţin este numele luat în considerare de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, pentru a conduce această instituţie ce va deveni în viitor un serviciu cu personalitate juridică!
CARANSEBEŞ – Într-o conferinţă de presă susţinută, recent, împreună cu Dacian Rancu, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Cornel Galescu, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean pe probleme de turism, cultură, educaţie şi mediu, a vorbit despre un proiect al administraţiei cărăşene destinat instituţiei de cultură din municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – Asta sublinia Coco Galescu, legat de ideea de a se alătura „expediţiei“ liberale pentru alegerile locale!
CARAŞ-SEVERIN – Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, Romeo Dunca, spune că are nevoie de cei doi caransebeșeni pentru a schimba în bine administrarea Caraș-Severinului!
CARANSEBEŞ – Partener de expediții la Polul Nord și Polul Sud cu Romeo Dunca, alpinistul și fostul viceprimar al Caransebeșului, Coco Galescu, reintrat în politică la USR, crede că omul de afaceri timișorean poate fi o soluție pentru Consiliul Județean Caraș-Severin!