ROMÂNIA – Peste 150.000 de gospodării vor avea panouri fotovoltaice, până la finele anului, printr-un nou program guvernamental finanțat cu 3 miliarde lei!
ROMÂNIA – Parlamentarii liberali vor depune două proiecte de lege pentru a oferi sprijinul necesar părinților pe parcursul primilor ani de viață ai copiilor. Unul dintre acestea presupune majorarea limitelor indemnizației de creștere a copilului!
ROMÂNIA – Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă va crește punctul de pensie cu 12,5% începând cu 1 ianuarie 2023, ajungând la 1.784 de lei.
ROMÂNIA – Premierul liberal mai susţine că pe lângă aceste împăduriri este nevoie și de un management performant al deșeurilor deopotrivă!
ROMÂNIA – Programul „Sprijin pentru România” a fost prelungit pentru întreg parcursul anului 2023, când Guvernul va distribui, o dată la două luni, câte un voucher de 250 lei. De asemenea, au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor!
ROMÂNIA. Investiţiile străine directe au ajuns la 6,47 miliarde euro în primele opt luni din 2022, comparativ cu 4,4 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2021, arată datele Băncii Naționale a României!
ROMÂNIA. PNL sprijină industriile implicate în furnizarea infrastructurii de transport curat, nepoluant și pregăteşte noi măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor mari, mai ales în contextul crizei energetice!
REŞIŢA – Primarul Reşiţei salută iniţiativa Guvernului privind legea consorţiilor administrative!
ROMÂNIA. Valoarea fondului de ajutor de stat va crește de la 6,38 miliarde lei la 7,37 miliarde lei, calificându-se investițiile de cel puțin 1 milion de euro în industria alimentară, producerea materialelor de construcții, producerea de piese auto și industria hârtiei!
ROMÂNIA. Începând cu anul școlar 2022-2023, în tot sistemul de învățământ preuniversitar se va derula Programul “Masă Sănătoasă în școli”. Vor fi prioritizate școlile cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva abandonului școlar!