REŞIŢA – Peste câteva zile, mai exact în 24 octombrie, administratorii judiciari ai UCM Reşiţa scot la licitaţie Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Licitaţia porneşte de la suma de 6.049.262 euro + TVA!
REŞIŢA – Administratorii judiciari ai UCM Reşiţa, EURO INSOL și VF Insolvență, scot la licitaţie mai multe obiective ale uzinei, dar care nu fac parte dintre cele ce vor fi preluate de Hidroelectrica. Licitaţiile sunt publice, cu strigare şi au loc la finele lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie!
CARANSEBEȘ – Asta s-ar putea spune după ce primarul Caransebeșului i-a oferit mai mult timp liber fostului, de acum, manager al Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, prin neprelungirea contractului de management al acestuia în fruntea instituției de cultură!
ANINA – Pompierii voluntari din Steierdorf şi cei militari din Reşiţa şi Oraviţa s-au luptat ore întregi, în această dimineaţ,ă pentru a stinge flăcările unei clădiri din cartierul aninean Sigismund!
REŞIŢA – Planurile Primăriei Reşiţa de a se muta cu totul în Casa de Cultură mai au de aşteptat. Preluarea edificiului cu scăderea din datoriile UCMR nu este aşa simplă cum se credea!
REŞIŢA – Pentru asta, Casa de Cultură trebuie să treacă de la administratorul UCMR la municipalitate, în contul datoriilor pe care societatea le are față de bugetul local!
REŞIŢA – Dacă situaţia epidemiologică o va permite, şi în acest an şcolar, elevii de la Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“ din municipiul Reşiţa vor face orele de educaţie fizică în incinta Casei de Cultură, clădire aparţinând societăţii UCMR SA-în insolvenţă!