REȘIȚA – Ne supăram de multe ori noi, reșițenii, că timișorenii ajunși la noi zic că Reșița e o stradă și atât. Cum, capitala noastră, a Banatului de Munte? Ei, bine, constatăm acum, pe propria piele, când s-au urnit lucrările la tramvai, că Reșița chiar este o stradă!
REȘIȚA. Implementează ideea regenerării urbane prin intermediul artei stradale, a breaking-ului, hip-hop-ului, a artiștilor post-producție și a evenimentelor sportive pentru tineri. Ediția din acest an se va desfășura în două zone: Centrul Civic și Parcul Intim, în perioada 26-27 august 2022!
REŞIŢA – Lucrările de asfaltare a drumului de centură, pe o porțiune de 1,2 km, de la intersecția cu fabrica de oxigen până la uzina de apa, au fost finalizate!
REȘIȚA – CSM Reșița si-a aflat adversarele pe care le va întâlni în sezonul competițional 2022/2023 al Ligii 3!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ISU, ziua de 17 august a fost una extrem de încărcată din punct de vedere al situațiilor de urgență gestionate de pompierii cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia trasă de simpli cetățeni după ce au văzut imaginile postate de drumari, cu mobilierul dintr-un loc de parcare vandalizat de amorul artei, cu o zonă cu indicatoare rupte, ambele pe DN 6, și cu un parapet îndoit pe DN 58B, toate în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Venit de la Ripensia, unde a prins câteva minute și în Liga 2, tânărul cărășean în vârstă de 16 ani vrea să-și relanseze cariera în Liga 3, la FC Progresul Ezeriș!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a trecut miercuri, 17 august, cu scorul de 3-1, de FC Progresul Ezeriș, în primul tur al Cupei României!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru cei care nu au contracte încheiate cu operatorul de salubritate, consilierii locali din Bocşa au decis ca începând cu luna decembrie a acestui an să fie instituită o taxă specială!
