CARAȘ-SEVERIN – Gala aniversară a UARF a reunit, în capitală, personalități marcante ale artei și culturii românești și nu numai!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni, în colaborare cu specialiști silvici, au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei și au confiscat peste 300 de metri cubi de material lemnos, având o valoare estimată undeva la peste 200.000 de lei, în urma acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, desfășurate în județ!
REȘIȚA – Totul este demn de un scenariu de film, pornind de la o plângere făcută de un ginere cu funcție, pentru că soacra, cu altă funcție, n-a mai putut închiria terenul pe care derulează activități comerciale pe domeniul public, în fața Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după cum se arată într-un comunicat remis redacției!
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str. Digului, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 03.02.2023, de la ora 09:30-15:00. Vor fi afectaţi toți consumatorii de pe str. Digului!
CARANSEBEȘ – Omul de afaceri care încearcă să revitalizeze aeroportul din Caransebeș s-a întâlnit cu fostul premier britanic la Washington, la evenimentul anual intitulat Micul Dejun cu Rugăciune, care adună laolaltă 1300 de oameni politici, de afaceri, lideri de cult și fețe religioase!
REȘIȚA – L-a făcut renumit în toată țara gestul unui bărbat care s-a descălțat înainte să-i treacă pragul. Iată „marea știre” preluată de unii de la alții și rostogolită precum un bulgăre până la televiziunile centrale și posturile de radio cu acoperire națională!
CARAȘ-SEVERIN – Manifestările încep mâine și se vor încheia pe 21 februarie. Sunt anunțate evenimente diverse!
ANINA – Reabilitarea străzilor prin „Anghel Saligny” este periclitată de lucrările la apă și canal. Orașul se confruntă cu binecunoscuta problemă a lucrărilor demarate acum zece ani și nefinalizate nici până în prezent!
REȘIȚA – Alături de echipa de seniori, zece juniori au fost luați de Călin Cheregi în cantonamentul centralizat!
MUNTELE MIC – Mai mulți copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, din Timișoara, au fost ajutați de jandarmii montani să ajungă în siguranță în stațiune!
