ANINA – Ultima ispravă, comisă la supermarketul aflat în construcție pe str. Horea nr. 1, se adaugă legendei urbane cu apa și canalul. La magazinul în cauză, unele lucrări trebuie refăcute după ce s-a lucrat „ca la nebuni”. Exprimarea îi aparține fostului edil Gheorghe Românu, acum consilier al primăriei!
ROMÂNIA. Echipa de PR a lui Marcel Ciolacu, plătită consistent din banii românilor, încearcă din răsputeri să ne convingă de faptul că acesta, deține opusul “calităților” unora dintre politicienii români … lipsa educației, a experienței profesionale, a integrității și a moralității, dorința de a face și de a vinde orice pentru voturi și putere, lipsa de empatie față de popor și chiar lipsa credinței, a credinței în Dumnezeul nostru, al românilor.
MĂURENI – E isprava unui bărbat care a distrus în miez de noapte autospeciala Postului de Poliție Măureni pentru că nu suportă Poliția! Imaginile au fost date publicității de cei de la Sindicatul Europol Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Mai exact, cu rata inflației, așa cum se întâmplă în fiecare an potrivit reglementărilor din Codul fiscal. Dacă pentru 2023 dările locale au fost majorate anul trecut cu doar 5,1%, acum majorarea este mult mai consistentă. Și ar fi fost și mai mare în 2024, an electoral, dacă nu s-ar fi amânat pentru 2025 majorarea impozitului pentru proprietate!
REȘIȚA – Cupa României U17 la lupte s-a desfășurat în perioada 17-20 aprilie, la Buziaș, competiție la care reșițenii au reușit să iasă în evidență!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Cupa „Moșnița Nouă” (MFS – Mixt Fight System), cu opt sportivi, care au obținut rezultate excelente. Practic, toți cei opt luptători antrenați de Gheorghe Cîrlea au urcat pe podiumul de premiere!
EFTIMIE MURGU – Zeci de turiști au răspuns în weekend invitației celor de la Asociația Acasă în Banat și au venit la Rudăria pentru a gusta din bucatele locului, dar și pentru a admira morile incluse în patrimoniul UNESCO!
LUPAC – AFC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 22 aprilie, scor 1-2, cu CS Armata Aurul Brad, în etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Chiar și așa, echipa antrenată de Adrian Enășescu rămâne pe primul loc în play-out, cu 33 de puncte, deoarece și Jiul Petroșani (32 de puncte) a cedat tot acasă, scor 1-2, cu CSO Retezatul Hațeg!
CARAȘ-SEVERIN – Recent s-a desfășurat la Timișoara un puternic concurs de șah rapid, „Memorialul Șerban Neamțu”! Această competiție a fost organizată în memoria unui fost antrenor al lotului național feminin al României, ce a obținut numeroase medalii la nivel internațional!
REȘIȚA – Cu îndemnul lăsat posterității de Corneliu Baba s-a încheiat expoziția dedicată marelui artist. Îndemn pe care, pe 16 iulie 1996, îl nota ca pe-un testament în jurnalul pe care l-a ținut timp de 50 de ani și care s-a tipărit în patru volume!
