CARAȘ-SEVERIN – Ziua Națională reprezintă pentru mine, familia mea mea, prietenii mei, concitadinii mei un moment de bucurie pe care o împărțim cu inima la vedere. Este începutul clădirii unui stat național tânăr, este baza tuturor visurilor pe care punem fiecare speranța, iubirea și credința noastră.
CARAȘ-SEVERIN. Ziua Națională a României este un bun prilej de a ne reaminti valorile pentru care au luptat înaintașii noștri, dar și un moment de reflecție pentru fiecare dintre noi, cei de astăzi. Ca tânăr om politic, fiu ,soț și părinte sunt recunoscător țării mele pentru tot ceea ce mi-a dăruit și totodată mă simt onorat să slujesc idealurile poporului român.
CARAȘ-SEVERIN – Întreaga mea educație, carieră și viață s-a clădit aici, Acasă, în România! Am crescut și mi-am crescut copilul cu valorile moștenite din familia mea, autentice, românești și eterne!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi după remiza cu liderul Șelimbăr, dar a mai precizat că echipa mai are mult de muncit până să ajungă să joace așa cum își dorește!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat joi, 30 noiembrie, scor 2-2, cu CSC Șelimbăr, în etapa a XV-a a Ligii 2!
CARAȘ-SEVERIN – Efective sporite de polițiști, jandarmi și pompieri vor veghea, pe parcursul minivacanței de Sf. Andrei și a Zilei Naționale, la buna desfășurare a manifestărilor, cât și la asigurarea liniștii și ordinii publice de înainte și de după!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un proiect amplu de modernizare, aflat în derulare la unitatea aparținătoare Spitalului Județean de Urgență din Reșița!
REŞIŢA – Expoziţia-eveniment care încheie actualul sezon expoziţional poate fi vizitată, la Muzeul Banatului Montan, până în 10 ianuarie 2024!
REȘIȚA – Romarm și Ministerul Economiei se calcă pe picioare, iar de fabrică se alege praful. Ne referim la situația de la fosta fabrică de armament, în felul cum a sintetizat-o primarul Ioan Popa!
