VEST – E vorba despre elaborarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Caransebeș-Lugoj al drumului de mare viteză ce pornește de la Filiași, a cărei licitație a fost pe rând anulată, reluată, suspendată…
CARAȘ-SEVERIN – Colegi de partid și asociați în Ocolului Silvic „Banatul Montan“, cei doi edili au puține lucruri în comun, dar multe în contradictoriu!
CARANSEBEȘ – Reputatul chirurg plastician preia, după câțiva ani de pauză, funcția de director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Numirea a avut loc astăzi, și nu în urmă cu ceva timp, așa cum anunțau unii, primarul Felix Borcean luând act de demisia fostului director medical Ana-Maria Popescu!
VEST – Divizia de construcții a grupului Maxagro își continuă expansiunea. Vineri, 12 aprilie, ca parte a seriei de investiții de peste 100 de milioane de lei pe care le-a făcut în ultima perioadă, compania a inaugurat o nouă stație de asfalt la Sânandrei. Cu aceasta, compania devine cel mai mare producător de asfalt din regiune, depășind o capacitate de 700 de tone de asfalt pe oră!
ORAVIȚA. D.G.R.F.P. Timişoara prin intermediul A.J.F.P. Caraş-Severin, respectiv S.F.O. Oravița organizează în data de 29.04.2024, ora 12.00, în jud. Caraş-Severin, localitatea Oravița, str. Emanoil – Gojdu nr. 43-45, licitaţia următoarelor bunuri mobile proprietate a debitorului SC CLAU EXTRACAR SRL, conform Anunţului de vânzare nr. 717 /04.04.2024 – a doua licitaţie.
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală de pe str. Timișoarei, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 15.04.2024, de la ora 09:00-16:00.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Timișoarei, de la Pangram până la Dedeman!
GREONI – Accidentul s-a produs în această dimineață! În urma coliziunii a rezultat o victimă care a avut nevoie de descarcerare!
REŞIŢA – Cu o producție de 10.800 MWh/an, acesta ar urma să asigure consumul de energie electrică al municipalității reșițene!
REȘIȚA – Ianis Doană a debutat luna trecută în Liga 2, iar la ultimul meci, cel cu Metaloglobus, a bifat primul joc ca și titular în Valea Domanului! Acesta a evoluat 80 de minute pe postul de mijlocaș ofensiv și a contribuit din plin la victoria cu scorul de 2-1, prin obținerea loviturii de la 11 metri!
CARANSEBEȘ – Atleta Liliana Maria Dragomir a cucerit medalia de argint și a devenit vicecampioană națională în cursa de 10.000 de metri, competiție ce a avut loc pe stadionul din Târgu Jiu!
