CARANSEBEȘ – Patru la număr, la care se adaugă șase stații de reîncărcare aferente, toate prin proiectul „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, finanțat prin PNRR!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, la Arad a avut loc Campionatul Național de judo U13 și U15, iar sportivii cărășeni au reușit să cucerească două medalii de bronz! Bianca Mitrof, legitimată la Muncitorul Reșița, a cucerit medalia de bronz la categoria 40 de kg, în timp ce Adriana Litu, de la CS Energetica – CSM Caransebeș, a luat tot bronzul, dar la categoria +57 de kg. Sportiva de la Caransebeș este pregătită de Radu Ion!
CARAȘ-SEVERIN – O execuție fabuloasă a antrenorului-jucător de la ACS 2017 Slatina-Timiș a adus victoria în jocul decisiv cu Magica Balta Caransebeș!
PLUGOVA – În această după-amiază, pe DN6, în apropiere de Plugova, s-a produs un accident rutier între două autotrenuri. În urma impactului, două victime au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenția pompierilor și a cadrelor medicale!
REŞIŢA – Cu 16.240 de spectatori în 2022, ocupă locul 8 în topul cinematografelor cu un ecran. Lucru cu atât mai remarcabil cu cât Reşiţa a depăşit oraşe cu populaţie mai mare, precum Constanţa, Galaţi, Iaşi sau Piatra Neamţ. Datele sunt cuprinse în anuarul statistic pe 2022 al Centrului Naţional al Cinematografiei!
CARAȘ-SEVERIN – Liberalul cărășean le-a prezentat unor copii din Caransebeș impresionantul Palat al Parlamentului, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon! Totul s-a întâmplat luni, 15 mai, când deputatul Dumitru Rujan spune că a avut bucuria de a fi gazdă, la Palatul Parlamentului, pentru 27 de elevi ai Colegiului Național „Traian Doda“ Caransebeș!
CARANSEBEŞ – E recomandarea pe care a făcut-o social-democratul Petru Schinteie conducerii municipalității caransebeșene într-o recentă ședință a legislativului local. Discuțiile s-au iscat în momentul când s-a dezbătut angajarea a patru noi polițiști locali, proiect care până la urmă a căzut la vot!
CARAŞ-SEVERIN – Evenimentul este marcat la Caransebeş şi Reşiţa prin activităţi diverse!
CARAȘ-SEVERIN – Perchezițiile au scos la iveală de la droguri, aparatură, până la sume de bani, inclusiv bancnote despre care se presupune că ar fi false!
