CARAȘ-SEVERIN – Ca măsură complementară, au fost reținute 51 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare!
CARANSEBEȘ – În această perioadă, muzeul din oraș găzduiește expoziția „Scuturatul pomilor din Rai”, reunind 15 lucrări ale sculptorului Bata Marianov. Vernisajul a avut loc sâmbătă, în cadrul unui eveniment de suflet, așa cum l-a descris managera muzeului, Diana Țîrdea, eveniment care a mai cuprins lansarea a două cărți ale artistului și un recital la flaut și saxofon susținut de muzicianul Liviu Butoi!
CARANSEBEȘ – O spune chiar șeful Salvamont Caraș-Severin, Coco Galescu, potrivit căruia, în aceste zile vor sosi pe Aeroportul Caransebeș primele componente ale viitorului refugiu construit în sprijinul salvatorilor montani, dar și al turiștilor aflați în dificultate!
CARAŞ-SEVERIN – În condiţiile în care acoperirea vaccinală este de circa 70% în judeţ, riscul de contractare a bolii rămâne unul destul de ridicat!
CARANSEBEȘ – După reușita de lângă Sala Polivalentă (foto), unde a apărut un loc de joacă modern, municipalitatea are în plan pentru 2024 alte trei noi locații destinate copiilor!
CARANSEBEȘ. În vederea eliminării unei avarii provocate involuntar de către constructorul Erbașu Edil Construct SA la rețeaua de apă, pe Aleea Rapsodiei nr.10, din Caransebeș, se va opri furnizarea apei potabile astăzi, 07.12.2023, între orele 13:30 – 16:30. Vor fi afectaţi consumatorii de pe: Aleea Rapsodiei, str. Luță Ioviță, str. Sportivilor, str. George Enescu și str. Bradului.
CARANSEBEȘ – După relațiile cam reci și tensionate între cele două instituții de cultură din ultima perioadă, care au dus la suspendarea reprezentațiilor teatrului reșițean pe scena din Caransebeș, vin și vești bune pentru iubitorii acestei forme de artă a spectacolului!
CARAȘ-SEVERIN – O prevedere dintr-o proaspătă ordonanță de Guvern urmează să reducă banii pe care județul îi primește pentru echilibrări în funcție de sumele pe care nu le-a încasat din redevențe și chirii. Iar SC Aeroportul Caransebeș SA a adunat deja 2,96 milioane de lei, bani care trenează, rostogoliți prin penalități, din 2016!
CARANSEBEȘ – Chiar și fără defilarea militarilor, pentru că a rămas doar o umbra din ceea ce era odată armata din Caransebeș, câteva sute de localnici n-au ținut cont de vremea când cu soare, când cu ploaie, și au venit în fața Catedralei Episcopale la manifestările dedicate Zilei Naționale!
CARANSEBEȘ – În clădirea din zona Țiglărie funcționează deja grădinița și școala baptistă, iar consilierii locali au aprobat recent ca municipalitatea să încerce să obțină aproape 20 de milioane de lei pentru a oferi condiții moderne celor care frecventează cele două unități de învățământ!
