CARANSEBEŞ – Spitalul Bora, străzile, iluminatul public și salariile sunt beneficiarii ultimei rectificări bugetare aprobate miercuri de aleșii locali ai municipiului. Bani, peste 1,7 milioane de lei, din care o parte a mers către bursele elevilor, restul către diverse sectoare, așa cum a explicat directorul economic al Primăriei Caransebeș, Marius Preda, interpelat de consilierii liberali!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul PSD al Finanțelor a schimbat paradigma de construcție bugetară astfel încât banii publici să fie cheltuiți cu mai mare eficiență. Sau cel puţin, susţine senatorul Ion Mocioalcă, „se trece de la o bugetare economică la bugetarea funcțională“!
CARAȘ-SEVERIN – Din nefericire, banii sunt din salarii care s-ar fi cuvenit personalului rămas neangajat. Ne lipsesc calificații! Potrivit șefului județului, banii vor fi folosiți tot pentru necesitățile asistenței sociale, unde nevoile sunt mari, iar banii sunt puțini!
REȘIȚA – Președintele CSM Reșița, Cristi Bobar, a explicat de ce n-a fost înscrisă echipa de handbal în Liga Zimbrilor. Totuși, handbaliștilor reșițeni li s-au mărit salariile cu 25% în urma promovării care nu s-a mai materializat!
CARAȘ-SEVERIN – Veniturile operatorului județean de apă sunt în creștere, iar cheltuielile sunt ținute în frâu fără să consume încasările. Și dacă în trecut era în pragul disperării financiare, ajungând să vândă imobile și utilaje, acum face achiziții și angajări, bugetul fiind unul al dezvoltării!
CARAȘ-SEVERIN – …primarii comunelor se descurcă cum pot. Unii așteaptă ca pe aer „felia” de la judeţ. Alții au bani pentru a porni la drum în 2022!
REȘIȚA – Pe 2022, Reșița are 403,1 milioane lei buget de venituri și 407,4 milioane lei buget de cheltuieli. Diferența de 4,3 milioane lei reprezintă excedent bugetar pe 2021. Aceste date au fost cuprinse în documentația supusă votului consilierilor locali în recenta ședință de consiliu local!
CARANSEBEȘ – Bugetul local aprobat pentru acest an depășește, deocamdată, 103 milioane de lei. Din acești bani, aproape 53 de milioane de lei sunt pentru investiții. Cea mai mare sumă, 44 de milioane de lei, vine din fonduri europene!
CARAŞ-SEVERIN – O întrebare apărută după ce consilierii Opoziției au acuzat în plenul ultimei ședințe de consiliu județean că mai mulți liberali nu au dreptul să voteze banii alocați primăriilor cărășene pentru că ar fi în conflict de interese!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a declarat președintele CJ după încheierea unei ședințe de consiliu județean în care opoziția a făcut front comun împotriva repartizării de bani către UAT-uri!