CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut chiar de primarul Caransebeșului, Felix Borcean, pe rețelele de socializare, informația fiind însoțită și de imaginile aferente!
CARANSEBEŞ – E una din concluziile primarului Felix Borcean când vine vorba despre întîrzierile la proiectele antamate de la nivel central de CNI sau ANL. Ne referim la creșa din Racovița, bazinul din Teiuș sau blocul ANL de la Jupa, trei proiecte mari la care constructorii au fost desemnați direct de la București, fără vreo implicare a municipalității caransebeșene. Toate trei proiectele cu întârzieri mari!
CARANSEBEȘ – Trei investiții importante sunt în faza de început la Caransebeș. Ne referim la blocul de locuințe pentru tineri de la Jupa (foto), investiție derulată prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), dar și la bazinul de înot și creșa care se construiesc prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
REȘIȚA – Opt familii din „fantomele” Mociurului, relocate de primărie în diverse locații din oraș!
CARANSEBEȘ – Agenția Națională pentru Locuințe a scos la licitație pe SICAP proiectarea și execuția lucrărilor, totul pentru suma de 4.880.250,81 de lei fără TVA!
REŞIŢA – Acesta este titlul proiectului derulat pe final de an de Casa de Cultură Studenţească din Reşiţa, care a pornit de la nevoia de a decora spaţiul exterior, calcanul blocului ANL din preajma stadionului „Mircea Chivu“, cu o pictură murală de mari dimensiuni!