CARAȘ-SEVERIN – În sfârșit a fost adoptată legea vizând construirea unor hidrocentrale în arii naturale protejate, inclusiv cea din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul legislativ care ar permite scoaterea din ariile protejate a terenurilor destinate finalizării hidrocentralelor începute înainte de 29 iunie 2007 are de trecut un nou blocaj: a fost trimis la reexaminare, în Parlament, de către președintele Nicușor Dan, după ce acesta a fost declarat constituțional!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a obținut un succes important în prima manșă a barajului de promovare, câștigând cu scorul de 2-1 în fața formației CSC Negomir, într-o partidă disputată pe teren neutru, la Fărcășești. Rezultatul le oferă celor din Bogodinț un avantaj important înaintea returului, însă calificarea rămâne deschisă!
CARAȘ-SEVERIN – Campioana județului Caraș-Severin, AFC Nera Bogodinț, va disputa sâmbătă, 20 iunie 2026, primul meci din dubla de baraj pentru promovarea în Liga 3. Formația cărășeană se va deplasa pe stadionul din Fărcășești, unde o va întâlni pe CSC Negomir, campioana județului Gorj!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru al doilea an consecutiv, FC Nera Bogodinț a devenit campioana județului Caraș-Severin, după ce a terminat pe primul loc campionatul Ligii a IV-a! Formația antrenată de Cristi Todea a remizat sâmbătă, 6 iunie, scor 0-0, cu CSM Caransebeș, în ultima etapă a play-off-ului!
ROMÂNIA – O operațiune spectaculoasă are loc în aceste zile la barajul Vidraru, unde piese metalice de peste o tonă sunt transportate cu elicopterul în cadrul proiectului de modernizare a hidrocentralei. În centrul acestei misiuni dificile se află Romeo Dunca, pilot, om de afaceri și fost politician, care a transformat fiecare zbor într-un exercițiu de precizie și control în condiții extreme!
CARAȘ-SEVERIN – Federația Română de Fotbal a stabilit prin tragere la sorți perechile din fiecare regiune pentru duelurile din barajul de promovare în Liga 3, care va avea loc la vară. Campioana din Caraș-Severin o va întâlni pe cea din Gorj, unde, în prezent, Liga a IV-a e condusă de CSC Negomir!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț va începe pregătirea la începutul săptămânii viitoare! Noul antrenor al echipei, Cristian Todea, a vorbit despre startul pregătirilor de iarnă, dar și despre strategia pentru întărirea lotului și lupta pentru un loc la baraj!
CARAȘ-SEVERIN – Așezările din jurul Reșiței, în special sate ca Văliug, Brebu Nou și Gărâna, s-au dezvoltat în contextul colonizărilor austriece din secolele XVIII–XIX. Zona a avut mereu o mare diversitate etnică, dat fiind că mai târziu minele de aici au atras lucrători din toate colțurile țării a căror amprentă culturală rămâne vizibilă și în zilele noastre. Localnicii au știut să profite de prezența apelor, mai întâi pentru exploatări forestiere și plutărit (sec. XVIII), iar apoi ca sursă de energie (sec. XIX)!
CARAȘ-SEVERIN – În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și împrejurimile cu energie electrică. Amenajarea hidrotehnică din bazinul superior al râului Bârzava cuprinde cinci centrale hidro – Grebla, Breazova 1 și 2, Crăinicel 1 și 2 – cu o putere instalată totală de 22 MW, precum și o rețea extinsă de baraje, tunele, apeducte și canale.
