REȘIȚA – Doi bănuiți că au furat 500.000 de lei din locuința unei reșițence de 66 de ani au fost reținuți, fiind puse în executare și patru mandate de percheziție domiciliară!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru anul acesta, în vederile președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, se află și podurile de la Dognecea, Slatina Timiș și Berzovia. Anul trecut, fondurile n-au fost suficiente, însă Dunca dă asigurări că aceste obiective vor primi bani mai mulți!
CARAȘ-SEVERIN – În următoarele două săptămâni se va decide cum vor fi împărțiți cei 3 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Din total, 15 milioane vor fi alocați drumurilor județene și trei milioane celor comunale. Suma e mai mare decât anul trecut, când județul a primit 13,6 milioane de lei. Însă, chiar și așa, nu reprezintă nici 10% din cât ar fi nevoie pentru o îmbunătățire consistentă a rețelei de drumuri județene și comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Trei miliarde de euro alocate căii ferate Craiova-Caransebeș și drumului Turnu Severin-Lugoj!
CARANSEBEȘ – Majorarea tarifului la gunoi este iminentă la Caransebeș, astfel că primăria, Transal și asociațiile de proprietari s-au pus la masă, în încercarea de a găsi cele mai optime soluții atât pentru operatorul de salubritate, cât și pentru cetățeni!
CARAȘ-SEVERIN – E concluzia șefului județului, vizavi de suma de nici 600.000 de lei pe care o are la dispoziție pentru a o distribui către cele 77 de primării din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul liberal cărășean Ion Marcel Vela dă o veste bună în ce privește banii virați UAT-urilor din Caraș-Severin pentru finanțarea unor obiective de investiții!
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, în ciclul financiar 2021-2027, fondurile pentru proiectele de eficiență energetică, atât pentru clădiri publice, cât și pentru cele rezidențiale depășesc 90% din valoarea investiției. În consecință, contribuția primăriei sau a cetățenilor va fi mult mai mică decât pe ciclul financiar precedent!
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Sănătate ne transmite asigurări că suma de 77.500 de lei cu care a fost suplimentat bugetul pentru secțiile de ortopedie din Reșița și Caransebeș acoperă aproape în întregime listele de așteptare din cele două spitale de urgență!
