CARAȘ-SEVERIN – În urma consultării cu primarii din județ, s-a stabilit că suma, rezultată din cea mai recentă rectificare a Bugetului de Stat, este relativ mică, și ar fi ineficientă distribuirea ei între primării, pentru refacerea de tronsoane de drumuri comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Investițiile se vor face în perioada 2022-2028, prin PNI „Anghel Saligny“, în rețelele de apă, canalizare și gaze, dar și în reabilitări de drumuri și poduri, 140 de milioane de lei din acest total ajungând la Drumurile Județene!
GORUIA – Primăria Goruia a cheltuit peste 250.000 de lei pentru întreținerea bisericilor din comună. Ne referim la lucrările pe care primăria le-a executat recent și care au fost acoperite din bugetul local!
REȘIȚA – De pe urma pățaniei a avut de suferit un reșițean plecat la muncă în străinătate, care la întoarcere a putut constata că din casă i-au fost furate bani, bijuterii și alte bunuri. Oamenii legii au reținut un suspect!
REȘIȚA – Era s-o pățească un bărbat de 63 de ani care a uitat ieri dimineață borseta cu o importantă sumă de bani în trenul care circulă pe relația Caransebeș – Reșița!
CARANSEBEŞ – Creșterea accelerată a prețurilor materialelor de construcție și, implicit, a valorii proiectului spitalului modular de la Caransebeș ar putea duce la stoparea acestuia!
CARAȘ-SEVERIN – Asta promite șeful județului. Este vorba despre o factură cu această valoare, mai mare decât bugetul Direcției de Drumuri Județene, pusă în executare cu întârziere de doi ani. Delăsare a costat județul, care a pierdut banii în instanță!
HERCULANE – Peste 5,3 milioane de lei este suma solicitată de Prefectura Caraş-Severin, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat recent, pentru două clădiri monument istoric din Herculane: Vila Elisabeta şi Podul de Piatră!
CORNEREVA – Polițiștii cărășeni, coordonați de un procuror caransebeșean, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani din Petroșani, județul Hunedoara, bănuit că sâmbătă, 23 iulie, ar fi sustras, împreună cu un tânăr de 21 de ani, suma de 50.000 de lei, din locuința unui bărbat de 84 de ani, din comuna Cornereva!
BUCOȘNIȚA – Trei proiecte depuse de Primăria Bucoșnița așteaptă să se deschidă robinetul cu bani. Asta se întâmplă cam de multă vreme, dacă ținem cont că primăria a depus cele trei proiecte încă din toamna trecută!