CARAŞ-SEVERIN – Criteriile pentru care, admirativ sau nu, se afirmă despre Banat că ar fi „fruncea” sunt multiple, în egală măsură obiective şi subiective. S-a vorbit despre Banat ca despre „America Europei”, în timp ce Banatul Montan a fost asemănat unei „Europe în miniatură”!
CARAȘ-SEVERIN – Toți cei care au vizitat standul județului s-au delectat cu preparate tradiționale specifice și au făcut cunoștință cu folclorul cărășean!
CARAȘ-SEVERIN – Se va întâmpla în perioada 23-26 februarie, când Destinația Turistică a anului 2021 va fi promovată la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Vor participa Consiliul Județean, prin Serviciul Promovare Turism, alături de Primăria Băile Herculane și Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale!
CARAȘ-SEVERIN – Manifestările încep mâine și se vor încheia pe 21 februarie. Sunt anunțate evenimente diverse!
CARAŞ-SEVERIN – Povestea a început cu primul ghid turistic. De-a lungul timpului, munca lor a fost încununată de câştigarea titlului de „Destinaţia Anului în România în 2021“!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă pădurile incluse în patrimoniul UNESCO, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei include şi satul Ineleţ, un loc cu peisaje atemporale şi oameni deosebiţi!
REŞIŢA – Vila de Protocol TMK a găzduit evenimentul de lansare a Fondului Științescu în Reșița, sprijinit de Fundaţia Comunitară Banatul Montan. La eveniment au luat parte profesori, elevi, primarul Ioan Popa, toţi cei interesaţi despre această iniţiativă apărută recent în municipiu!
REȘIȚA – Așa descrie regizorul Sabin Dorohoi județul natal. Zonă pe care a promovat-o prin trilogia de filme documentare „Drumul Romanilor” (2017), „Calea Apelor” (2019) si „Drumul Fierului” (2020), urmate de „Orașul de Foc”, cel mai complex documentar istoric la care a lucrat până acum, dedicat celor 250 de ani de foc nestins la Reșița!
CORNEREVA – De când se știe, Maria Iustilă face frumoase costume populare din zona Banatului Montan!