Caraş-Severin, Romania
Tag

aquacaras

Browsing

CARANSEBEȘ. Miercuri, 21.10.2020- de la ora 23.00 și până joi, 22.10.2020- la ora 03.00, in Municipiul Caransebeș, in cadrul proiectului CS-CL-07 – REABILITAREA ȘI EXTINDEREA CONDUCTELOR DE ADUCTIUNE, REȚELELOR DE DISTRIBUȚIE ȘI RETELELOR DE CANALIZARE ÎN CARANSEBEȘ pentru lucrări pe conducta de distribuție de la Rezervorul de 5000mc.

Maine, 13.10. 2020, între orele 09-12, în vederea efectuării eliminării unei avarii de pe str. E. Gojdu, se va opri furnizarea apei potabile. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile:  Victoriei, Ciclovei, Emanoil Gojdu, M. Eminescu, P-ța Unirii, P-ța Revoluției, D.Bojincă și Mihai Novac!

CARAȘ-SEVERIN – Noul președinte al Consiliului Județean i-a dat, cu subiect și predicat, temă de casă directorului AquaCaraș, de la care așteaptă răspunsuri competente și extrem de sincere la întâlnirea programată mâine. Romeo Dunca se bazează pe cele 51000 de voturi ale oamenilor care și-au pus încrederea în el și care doresc, printre altele, să afle în amănunt ce se întâmplă la AquaCaraș!