CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus senatorul Marcel Vela, liderul PNL Caraș-Severin, după alegerile județene de la PSD, unde liberalii au fost identificați ca principalul adversar care trebuie pus în genunchi, deși se află în alianță de guvernare cu social-democrații!
CARAȘ-SEVERIN – Ministerul Dezvoltării a achitat facturile unor administraţii cărăşene şi ale Consiliului Judeţean, în vederea decontării la obiectivele de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL)!
CARAŞ-SEVERIN – Sau cel puţin în Consiliul Judeţean aceasta nu s-a manifestat în cadrul şedinţei de joi a forului decizional!
CARAȘ-SEVERIN – „Mariajul” PNL-PSD și găsirea „miresei” de la Palatul Victoria, comentate de primari din județ!
CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă, la ora 11, liderii celor trei formaţiuni politice, Silviu Hurduzeu, Ionuţ Popovici şi Flavius Nedelcea, vor semna un protocol de colaborare în acest sens, la sediul PSD Caraş-Severin. Scopul înţelegerii este acela de a face majorităţi în consiliile locale, de a duce aceeaşi politică administrativă în localităţile unde toate cele trei formaţiuni politice au aleşi locali!
CARAŞ-SEVERIN – Mare a fost mirarea cărăşenilor să afle că la Timişoara s-a creat, chiar de Ziua Banatului, în 21 iulie, Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică, o structură nouă de colaborare între DSP-urile din regiune din care judeţul nostru, inclus pe harta Banatului, nu face parte!